Majoritatea dintre noi cunoaștem fericirea și împlinirea aduse de venirea pe lume a bebelușilor. De la primii pași ai toddlerilor până la energia inepuizabilă a copiilor zilelor noastre, fiecare etapă a copilăriei este plină de momente prețioase, dar și de provocări. Parinteala vine cu o sumedenie de griji, frici și incertitudini. Fiecare copil este unic, iar ceea ce funcționează pentru unul nu este neapărat adecvat pentru altul.
Siguranța și Supravegherea – Soluția Ideală
Pentru un confort psihic sporit și o siguranță benefică liniștii noastre, montarea unei camere de supraveghere în camera copilului până la o anumită vârstă poate fi de un real ajutor. Când suntem acasă și copilul este în altă cameră, iar noi, părinții, suntem ocupați în altă parte a locuinței, putem vizualiza ce face copilul prin intermediul camerei de supraveghere. Astfel, suntem mereu cu un ochi pe el, chiar dacă nu este în aceeași încăpere. Ne putem continua treburile zilnice fără a uita să aruncăm o privire la odraslele noastre și să acționăm prompt atunci când ceva nu este în regulă.
Monitorizare Continuă și Analiză Retroactivă
Suntem oameni și mai greșim. Cu ajutorul unui NVR sau a unui card micro SD atașat
camerei de supraveghere care stochează imagini și înregistrări, putem revedea momentele în care au avut loc mici accidente. Astfel, putem identifica cauza și sursa incidentului și să le eliminăm pentru a preveni repetarea acestora.
Supraveghere de la Distanță – Liniștea Parintilor
De la distanță, o cameră de supraveghere în punctele cheie ale locuinței, mai ales în zonele unde copilul își petrece majoritatea timpului, oferă un plus de liniște și calm. Chiar dacă copilul este pe mâini bune, cu oameni dragi și de încredere, doar o mamă știe cât de mult ajută să-și poată vedea copilul bine și cooperant cu alte persoane. În caz contrar, ea știe cel mai bine ce are de făcut, pentru că își cunoaște cel mai
bine copilul.
Funcții Avansate pentru Siguranța Copilului
Funcția audio bidirecțională a unei camere de supraveghere wireless, de exemplu, facilitează comunicarea între părinte și copil. Vocea mamei este liniștitoare pentru orice bebeluș, mai ales atunci când aceasta este la distanță. Un alt avantaj al camerei de supraveghere este că nu mai este nevoie să intri ușor în camera copilului pentru a verifica dacă acesta doarme sau pentru simpla dorință de a-l mai vedea puțin, evitând astfel riscul de a-l trezi. Pe telefon, poți vedea exact starea lui, poți da zoom, înclina sau roti camera pentru a obține o imagine cât mai clară, chiar și pe timp de noapte.
Concluzie
În concluzie, camerele de supraveghere oferă părinților liniștea și siguranța de care au nevoie în zilele noastre tumultoase și extenuante. Acestea permit monitorizarea continuă a copilului, oferind posibilitatea de a revedea momentele critice și de a comunica eficient chiar și de la distanță. Siguranța copilului și liniștea părinților sunt priorități esențiale, iar tehnologia modernă face ca acestea să fie mai ușor de atins decât oricând.
Adoptarea unei soluții de supraveghere adecvată poate face diferența în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului, oferindu-le părinților încrederea și liniștea necesare pentru a se bucura pe deplin de fiecare moment alături de cei mici.
-
Camera supraveghere 5MP IR 20m lentila 2.8mm microfon UNV – UAC-T115-AF28
PRP: 74.99 lei 75,50 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera supraveghere analog 5MP, IR 20m, lentila fixa 2.8mm, microfon, IP67 – UNV UAC-B115-AF28
PRP: 79.99 lei 75,50 lei(cu TVA)În stoc
- 33%
Camera de supraveghere, 5MP, lentila 2.8mm, IR 30m – Dahua HAC-HFW1500C-0280B-S2
PRP: 235.95 lei132,99 lei88,80 lei(cu TVA)În stoc
-
Cameră de supraveghere analogică, 5 Megapixeli, lentila 2.8mm, Lumină albă 20m, IP67, ColourHunter – UNV UAC-B115-F28-W
PRP: 104.99 lei 91,48 lei(cu TVA)În stoc
-
Cameră analog 5MP, lentilă 2.8mm, lumină albă 20m, IP67, ColourHunter – UNV UAC-T115-F28-W
PRP: 99.99 lei 91,48 lei(cu TVA)În stoc
-
Cameră de supraveghere pentru exterior analogică, 5MP, lentilă 2.8mm, IR20m, IP67 – UNV UAC-B115-F28
PRP: 99.99 lei 91,48 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera AnalogHD 4 in 1, 5MP, lentila 3.6mm, IR 25m HIKVISION DS-2CE16H0T-ITPF-3.6mm
PRP: 135.00 lei 91,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera supraveghere, 5MP, lentila 2.8mm, IR 20m – Hikvision HiWatch HWT-B150-M-28
PRP: 155.00 lei 91,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Cameră supraveghere de interior analogică, 5MP, lentilă 2.8mm, IR20m, IP67 – UNV UAC-T115-F28
94,38 lei(cu TVA)În stoc
- 33%
Camera de supraveghere Smart Dual Light 5MP lentila 3.6mm IR 20m WL 20m bullet – Dahua HAC-HFW1500CL-IL-A-0360B-S2
PRP: 251.09 lei143,99 lei95,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Cameră supraveghere AnalogHD 5MP lentila 4mm IR 40m Microfon IP67 LightHunter – UNV UAC-B125-AF40LM
98,74 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera de supraveghere 5MP lentila 2.8mm IR 20m microfon – Hikvision – DS-2CE76H0T-ITPFS-2.8mm
PRP: 149.00 lei 99,98 lei(cu TVA)În stoc
- 32%
Camera supraveghere 5MP IR 20m lentila 2.8mm microfon Dahua – HAC-HDW1500CLQ-IL-A-0280B-S2
PRP: 260.15 lei146,99 lei99,99 lei(cu TVA)În stoc
- 41%
Camera AnalogHD 5 Megapixeli, PoC, lentila 3.6mm, IR 40m – HIKVISION DS-2CE17H0T-IT3E-3.6mm
PRP: 210.00 lei168,99 lei99,99 lei(cu TVA)În stoc
- 39%
Camera AnalogicaHD 5 Megapixeli, lentila 2.8mm, IR 40m – HIKVISION DS-2CE78H0T-IT3F-2.8mm
PRP: 190.00 lei168,99 lei102,99 lei(cu TVA)În stoc
- 32%
Camera de supraveghere, interior, 5MP, Dahua HAC-HDW1500TLMQ-A, lentila 2.8mm, Starlight, IR 30m
PRP: 235.00 lei159,99 lei108,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera supraveghere analog, 5MP, lentila 2.8mm, IR 20m – Hikvision DS-2CE76H0T-ITPF-2.8mm
PRP: 135.00 lei 109,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera 4 in 1 AnalogHD 5MP, lentila 2.8mm, IR 30m – ASYTECH VT-H21EF30-5AE2(2.8mm)
PRP: 129.99 lei 113,55 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera 4 in 1 AnalogHD 5MP, lentila 2.8mm, IR 30m – ASYTECH VT-H24DF30-5AE2(2.8mm)
PRP: 129.99 lei 113,55 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera de supraveghere pentru exterior, 5MP, Dahua HAC-B1A51-0360B, lentila 3.6mm, IR 20m
PRP: 215.00 lei 113,99 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera de supraveghere AnalogHD 5MP lentila 2.8mm IR 40m microfon LightHunter – UNV UAC-B125-AF28LM
114,71 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera de supraveghere AnalogHD 5MP lentila 2.8mm IR 40m LightHunter – UNV UAC-T125-AF28LM
PRP: 129.99 lei 114,71 lei(cu TVA)În stoc
-
Camera de supraveghere, 5 MP, lentila 2.8mm, IR 30m, audio integrat – HIKVISION DS-2CE76H0T-ITMFS-2.8mm
PRP: 170.00 lei 114,99 lei(cu TVA)În stoc