Blog ce e Smart Motion Detection

SMD (Detecția inteligentă a mișcării) reprezintă o tehnologie avansată folosită în camerele de supraveghere și analiza video pentru a crește precizia detecției mișcării și reduce alarmele false. Camerele de supraveghere au evoluat enorm de la zilele de început, când captau imagini gri, granulate și se aflau doar în benzinării sau magazine. În trecut, mișcarea era în principal detectată prin senzori de mișcare independenți care transmiteau semnale analog la un panou de alarme. Dar computerele și software-urile au evoluat constant, iar înregistratoarele video digitale au început să includă abilitatea de detecta mișcare direct din fluxul video, prin urmărirea modificărilor din pixeli, care declanșau alarme.

În ciuda revoluționărilor și automatizării din supravegherea video, video-urile bazate pe detecția mișcării au prezentat mereu problema alarmelor false. Din cauza metodei de bază de detectare a modificărilor pixelilor în video, aproape orice se mișcă în câmpul vizual al camerei (frunze, insecte, animale mici, umbre de la nori) ar putea activa detecția mișcării și înregistrarea. Cu toate că înregistrarea pe baza detecției mișcării oferă, de obicei, sensibilitate și setări de limită, acestea nu sunt suficiente.

Dacă vă frustrează alertele inutile și înregistrările mișcărilor declanșate de evenimente inutile, avem o veste bună pentru dvs.! Unele camere de supraveghere Smart prezintă SMD, o tehnologie care reduce semnificativ alertele false. SMD prezintă cele mai noi progrese în materie de analiză video pentru a identifica precis prezența oamenilor sau a vehiculelor în imagine. Astfel a crescut precizia pentru rezultatele de detecție, diminuându-se alertele false, scutindu-vă de alertele inutile iritante și de înregistrarea activităților irelevante.

Ce este SMD?

Smart Motion Detection (detecția inteligentă a mișcării), SMD, este o metodă de supraveghere ce utilizează algoritmi cu AI (Inteligență Artificială) pentru a analiza atent un video pentru a detecta obiecte ce seamănă cu oamenii sau vehiculele. SMD încorporează AI și algoritmi de învățare profundă pentru a îmbunătăți abilitatea camerei de a face diferențe între diverse tipuri de mișcare și de a recunoaște obiecte, oameni, vehicule și animale. Această tehnologie reduce substanțial alertele false și înregistrările inutile și crește eficiența supravegherii video.

Precizia optimizată obținută prin această tehnologie avansată se traduce prin mai multă siguranță și experiență mai bună cu sistemul de supraveghere. Chiar dacă nu este perfect atunci când vine vorba de filtrarea animalelor mari, SMD a eliminat complet alarmele false determinate de umbră sau modificări în iluminare.

Cum funcționează SMD

Iată cum este posibilă tehnologia SMD

Detecția mișcării

Camerele de supraveghere au folosit, tradițional, algoritmi de bază de detecție a mișcării pentru a identifica modificările în cadrul video. Acești algoritmi compară consecutive cadre și acționează o alertă când depistează modificări importante, ce sugerează o posibilă mișcare.

Metodele tradiționale  de detecție a mișcării sunt predispuse la alarme false, cauzate de mișcarea frunzelor, modificări în condițiile de iluminare, mișcarea animalelor mici. Aceste alarme false pot încărca excesiv sistemul de supraveghere și reduce eficiența lui.

SMD încorporează AI și tehnici de învățare profundă pentru a depăși limitările detecției tradiționale de mișcare. Camera este învățată pe un set mare de date cu imagini și video pentru a recunoaște anumite obiecte și mișcări. Cu SMD, camera poate realiza diferența dintre anumite obiecte pe baza formei lor, a mărimii și pattern-urilor de mișcare. Spre exemplu, se poate face diferența dintre o persoană care merge și o creangă de copac ce se mișcă din cauza vântului.

Parametri personalizabili

Sistemele SMD permit utilizatorilor să personalizeze parametrii și să seteze reguli specifice pentru detecția mișcării. Aceasta înseamnă că veți putea specifica ce tipuri de mișcare ar trebui să declanșeze o alertă și în ce condiții.

Învățare profundă

Sistemele SMD pot învăța continuu și adapta la mediul lor. Pe măsură ce se confruntă cu noi scenarii, obiecte, ele pot să perfecteze abilitățile de recunoaștere a obiectelor și să diminueze frecvența alarmelor false.

Alerte în timp real

Când SMD detectează mișcare ce se potrivește cu criteriile prestabilite, poate declanșa alerte în timp real. Aceste alerte pot fi trimise proprietarilor, personalului de securitate pentru a se întreprinde imediat acțiunile potrivite.

Unde se poate folosi SMD

SMD este utilizat în numeroase aplicații de supraveghere, inclusiv în supravegherea proprietăților rezidențiale, a spațiilor de afaceri, în infrastructura critică, spațiile publice. De asemeni, SMD se utilizează în monitorizarea traficului, analiza din retail și în orașele inteligente pentru supravegherea traficului și siguranța publică.

Ce beneficii are SMD

SMD are numeroase beneficii:

Reduce alarmele false

SMD reduce semnificativ alarmele false declanșate de mișcări care nu sunt amenințătoare, precum frunzele mișcate de vânt, animalele mici. Acest aspect este important mai ales pentru sistemele de supraveghere, unde minimizarea alertelor false este crucială.

Detectare optimizată a obiectelor

SMD poate face diferența dintre obiecte diferite, precum oameni, vehicule, animale și alte obiecte, permițând identificare mai precisă a tipului de mișcare detectat.

Personalizarea alertelor

Sistemele SMD deseori permit personalizare pentru alertele de declanșare, pe baza unui tip anume de mișcări. Spre exemplu, puteți seta răspunsuri diferite pentru detecția oamenilor față de cele la detecția vehiculelor.

Îmbunătățirea securității

SMD ajută la îmbunătățirea securizării unei zone sau a proprietății prin detectarea precisă și alertarea la activități suspecte și intruziuni.

Folosire eficientă a resurselor

Prin reducerea alarmelor false, SMD poate ajuta la economisirea spațiului de stocare, diminuarea muncii pentru personalul de securitate—un aspect valoros în sistemele de supraveghere de mari dimensiuni.

Notificări în timp real

SMD poate furniza alerte în timp real și notificări pentru personalul de securitate sau pentru proprietarii rezidențiali, permițând răspuns mai prompt la incidentele de securitate.

Scalabilitate

Tehnologia SMD este scalabilă și poate fi integrată în diverse tipuri de camere și sisteme de supraveghere video, fiind potrivită în multe aplicații.

Costuri reduse

Diminuând alarmele false, SMD poate ajuta la reducerea costurilor asociate cu investigarea și reacția la evenimentele care nu sunt critice, precum și a costurilor de implementare a unor măsuri avansate de securitate.

Tipuri de Smart Motion Detection

De-a lungul dezvoltării tehnologiei SMD s-au produs progrese remarcabile, care au dus la creșterea eficienței și preciziei. De la SMD+ la SMD 4.0 fiecare dintre versiuni au adus altceva la eliminarea alarmelor false și optimizarea preciziei detectării oamenilor și vehiculelor. Detalii în cele ce urmează:

SMD+

Smart Motion Detection Plus (SMD+) oferă soluție solidă la impreciziile detecției de mișcare, fiind foarte eficient la diferențierea mișcării de declanșatorii obișnuiți ai alarmelor false, precum umbrele sau frunzele. Această tehnologie aduce o precizie impresionantă de 98% pentru oameni și vehicule. Potențialele alarme false cu SMD+ sunt de doar 2% pentru cânii mici și pisici și de 10% pentru animalele mari, precum cerbi, vaci sau cai.

SMD 3.0

SMD 3.0 este o actualizare substanțială, aducând o precizie la detecție de 99%. SMD 3.0 îmbunătățește semnificativ rata de detecție pentru animalele mici, la doar 1% și la animalele mari, unde o reduce la doar 5% sau chiar mai puțin.

SMD 4.0

SMD 4.0 duce tehnologia pe o nouă treaptă, optimizând procesul pentru a minimiza și mai mult alarmele false cauzate de animale. Alarmele false declanșate de animalele mici sunt de doar 0.5%, iar cea a animalelor mari este redusă la 2%. SMD 4.0 este aproape de perfecțiune pentru tehnologia de detecție a mișcării.

Cum să setați Smart Motion Detection

Setarea pentru SMD depinde de tipul și modelul de cameră de supraveghere și de sistemul NVR. Dacă aveți NVR și camera este conectată la acesta, puteți configura SMD-ul prin NVR (chiar dacă este sau nu conectat la un TV) sau puteți accesa interfața web a NVR-ului. Indiferent de metodă, procesul de activare și setare a unui SMD este destul de simplu.

Vă semnalăm că activarea SMD-ului înseamnă că veți dezactiva Planul Smart și regulile IVS (Intelligent Video Surveillance—Supraveghere video inteligentă), precum detecția intruziunii, numărarea de persoane. Evident, trebuie ca dispozitivul NVR și camera de supraveghere SMD să prezinte SMD pentru a o putea activa.

Activarea de SMD într-un sistem cu camere de supraveghere

Într-un sistem cu camere de supraveghere poe cu NVR, există două opțiuni pentru a activa SMD. Puteți folosi un monitor de calculator sau TV cu mouse USB sau puteți utiliza un computer pentru accesa interfața web. Ambele metode sunt viabile și se adresează utilizatorilor cu niveluri diferite de abilități tehnice.

Folosirea unui monitor sau a unui TV

Utilizatorii mai puțin experimentați pot administra NVR-ul conectat la HDTV sau computer printr-un mouse USB.

  1. Accesați meniul principal prin clic dreapta pe ecran
  2. Conectați-vă ca și administrator, folosind parola grafică. Alternativ, dați click pe Switch User, dacă vreți să tastați parola.
  3. Navigați până la AI din menul principal
  4. Pe pagina AI, alegeți Parametri din menul din partea stângă
  5. Alegeți SMD din sub-menul de Parametri
  6. Identificați și alegeți canalul (D1, D2, etc.) Pentru care doriți să activați SMD.
  7. Dați clic pe butonul Enable (Activați) pentru a declanșa SMD—trebuie să devină albastru când se activează.
  8. Specificați țintele efective (Effective Targets) alegând dacă doriți ca acea cameră să detecteze oameni, vehicule sau ambele.
  9. Ajustați Sensitivitatea conform preferințelor dvs.
  10. Alegeți LOW (redus) pentru distanțe de detecție mai mici și pentru a minimiza alertele false.  Alegeți Medium  (Mediu) pentru echilibru între distanța de detecție și precizia alertelor. Pentru a maximiza distanța de detecție, alegeți High, chiar dacă va crește riscul alertelor false.
  11. La sfârșit, în partea de jos de la SMD, veți vedea opțiunile pentru setarea programării și a alertelor. Aici, veți putea seta sistemul să se declanșeze anumite acțiuni la detectarea unui eveniment pe canalul ales.
  12. Nu uitați să dați clic la Apply (Aplicați) în partea de jos din dreapta, pentru a salva modificările.

Folosirea de interfață web pentru NVR

Pentru utilizatorii cu deprinderi tehnice, accesarea interfeței web este convenabilă și mai eficientă de a administra dispozitivul NVR de pe orice calculator.

  1. Deschideți browser-ul web preferat și tastați adresa IP a NVR-ului în bară
  2. Dacă adresa IP a NVR-ului nu vă este cunoscută, puteți accesa setările de rețea TCP sau IP de la NVR după ce vă conectați la interfața de mouse sau monitor.
  3. Introduceți numele de utilizator și parola la NVR, dați clic pe butonul de logare sau apăsați Enter pe tastatură.
  4. Identitatea din fabrică a NVR-ului se află pe o etichetă în partea superioară a dispozitivului. Dacă ați schimbat parola din fabrică, introduceți parola corectă.
  5. Navigați la secțiunea AI din menu-l principal.
  6. Alegeți menu-l Parametri din partea stângă a paginii AI
  7. Selectați opțiunea SMD în submenu-l Parametri
  8. Activați SMD (se va colora în albastru)
  9. Stabiliți țintele efective, stabilind ce va detecta camera: oameni, vehicule, ambele
  10. Ajustați setările de sensibilitate
  11. În partea de jos a paginii SMD veți găsi opțiunile pentru programare și setarea de alerte. Configurați aceste setări pentru a defini acțiunile ce vor fi declanșate la un eveniment SMD detectat pe canalul ales.
  12. Dați clic pe butonul OK din partea dreaptă, de jos, de la pagina AI pentru a salva modificările.