Cel Mai Bun Access Point Wi-Fi – TOP 9

Blog Cel mai bun access point Wi-Fi

Cel mai bun acces point Wi-Fi nu este greu de identificat, dacă sunteți informat despre ce condiții trebuie să întrunească. La rovision.ro găsiți diverse modele de access point Wi-Fi, la prețuri convenabile, menite să acopere nevoile și bugetele variate ale clienților. Ce este un access point Wi-Fi, cum funcționează și alte detalii despre acesta în cele de mai jos.

Ce este un access point Wi-Fi? Cum funcționează?

Un Access Point (AP) Wi-Fi este un dispozitiv hardware care ajută dispozitivele fără fir să se conecteze la o rețea cu fir (LAN) prin conexiune wireless. Un access point Wi-Fi operează prin transmisia semnalelor Wi-Fi pentru a acorda acces la rețea unor dispozitive diverse, compatibile cu tehnologia Wi-Fi. Telefoane mobile, laptopuri, tablete sunt câteva exemple de dispozitive.

Un AP Wi-Fi poate deveni o componentă dintr-o rețea mai mare, deseori fiind inclus într-un router sau alt echipament de rețea pentru a manageria conectivitatea. Totodată, este posibilă implementarea de mai multe Access Point-uri pentru a se extinde acoperirea rețelei Wi-Fi în zonele mai mari sau mai complexe.

Cum funcționează un Access Point Wi-Fi?

Iată cum funcționează un Access point Wi-Fi:

  • Conectare la rețea

Un Access Point Wi-Fi este conectat la rețeaua cu fir (prin cablu Ethernet) și are acces la resursele rețelei sau la internet.

  • Gestionarea semnalului Wi-Fi

Access Point-ul Wi-Fi (AP) va converti datele primite prin cablu în semnale radio Wi-Fi pe anumite frecvențe (2.4ghz sau 5ghz). Ulterior, semnalele vor fi transmise în jur, ceea ce oferă o zonă de acoperire wireless.

  • Identificarea rețelei

Dispozitivele fără fir care sunt în apropiere vor depista semnalul Wi-Fi produs de AP. Consumatorii vor vedea rețeaua Wi-Fi în lista de rețele disponibile, fiind posibilă conectarea la acestea.

  • Autentificarea și asocierea

După ce se identifică rețeaua, dispozitivele vor solicita să se conecteze la AP. Pe parcursul acestui proces, vor fi necesare diverse autentificări, proceduri de securitate, introduceri de parole (WPA/WPA2/WPA3).

  • Transmisia datelor

După conectarea dispozitivelor, AP-ul va asigura transferul de date între dispozitivele fără fir și rețeaua cu fir la care este conectat. Prin urmare, dispozitivele vor accesa resursele rețelei sau vor putea naviga Internet-ul.

  • Gestionarea traficului

Un AP Wi-Fi poate avea diverse funcții de gestionare a traficului pentru a permite distribuție eficientă a lățimii de bandă între dispozitivele conectate.

Care sunt caracteristicile cheie ale unui Access Point Wi-Fi?

Caracteristicile cheie ale unui AP Wi-Fi de calitate superioară sunt:

Viteza de transfer

Viteza de transfer la un AP Wi-Fi este un factor esențial pentru performanța rețelei, influențând modul de conectare a dispozitivelor, transmisia și primirea de date în rețelele fără fir. De obicei, o viteză de transfer mai mare la un AP Wi-Fi ajută la o performanță mai bună pentru rețea și la crearea unei experiențe fluide, fără evenimente, pentru utilizatori. Atunci când se alege un AP Wi-Fi, trebuie să se țină cont de viteza de transfer, care trebuie să acopere nevoile utilizatorilor și ale aplicațiilor.

Cum influențează viteza de transfer performanța rețelei?

Iată cum afectează viteza de transfer performanța rețelei:

  • Determină lățimea de bandă disponibilă

O viteză de transfer mai mare la AP echivalează cu o lățime de bandă mai mare pentru utilizatorii conectați. Astfel, dispozitivele vor putea transmite și primi date cu viteză mai mare, experiența utilizatorului devenind mai bună.

  • Gestionează traficul

Un AP cu viteză de transfer mai mare va controla mai bine traficul de la mai multe dispozitive conectate simultan, ceea ce este fundamental în medii aglomerate sau birouri cu număr mare de utilizatori.

  • Susține performanțele în aplicații intense de date

În aplicațiile în care este nevoie de cantitate mare de date (streaming video HD, jocuri online), viteza de transfer mare este esențială pentru a nu se produce buffering și experiența să fie fără întreruperi.

  • Reacție la încărcare mare

Cu cât sunt mai multe dispozitive conectate la rețea, cu atât viteza de transfer mai mare contribuie la menținerea performanței generale a rețelei, evitare congestiei.

  • Afectează timpul de răspuns

O viteză de transfer mai mare aduce un timp de răspuns mai rapid între dispozitiv și rețeaua Wi-Fi, ceea ce contează la aplicațiile sensibile precum supravegherea video, jocurile on-line, apelurile VoIP.

  • Eficiență la folosirea benzilor de frecvență

AP-urile cu suport pentru benzile de frecvență de 5ghz asigură, de regulă, viteze de transfer mai mari decât cele care folosesc doar banda de 2.4ghz. Folosirea optimă a benzilor de frecvență îmbunătățește performanța.

  • Compatibilitate cu standardele Wi-Fi recente

Standardele Wi-Fi recente, precum Wi-Fi6 sau Wi-Fi7 aduc optimizări pentru viteza de transfer.

  • Roamingul transparent

O viteză de transfer constantă la nivelul acoperirii rețelei asigură roaming transparent între AP-uri, ceea ce contează pentru dispozitivele mobile ce se deplasează într-un mediu cu mai multe puncte de acces.

Acoperirea și raza de semnal

Acoperirea și raza de semnal  de la un access point Wi-Fi contează pentru:

  • Calitatea semnalului

O acoperire extinsă și rază bună de semnal permit un nivel înalt de semnal la distanțe mari, tradus prin conexiune stabilă și viteză mare. Dacă semnalul este slab, conexiunile sunt instabile, viteza de transfer scade și pachete de date se pot pierde.

  • Prevenirea interferențelor

O rază de semnal prea mare poate determina interferențe cu alte rețele Wi-Fi din apropiere, provocând congestie. Dacă  mai multe access point-uri folosesc aceleași canale, va apare interferență și se va reduce calitatea semnalului.

  • Roaming transparent

Acoperirea uniformă permite deplasarea dispozitivelor de-a lungul rețelei fără a se pierde conexiunea.

  • Viteza de transfer

Pe măsură ce te îndepărtezi de access point, semnalul se poate degrada, iar viteza de transfer poate să scadă. Dacă acoperirea este bună, raza de semnal păstrează constante vitezele de transfer chiar și dacă distanța este mare.

  • Lățimea de bandă

Când raza de semnal și acoperirea sunt optime, semnalul va fi distribuit uniform și se evită zonele cu lățime de bandă scăzută și pierderile de conexiune.

  • Dispozitivele mobile

Acoperirea eficientă contează pentru dispozitivele mobile care se deplasează deseori. Dacă AP are suport pentru roaming transparent, tranziția între punctele de acces este mai lină.

  • Puterea de transmisie

Există AP-uri cu capacitate de reglare dinamică a puterii de transmisie pentru adaptare la condițiile de mediu, ceea ce optimizează calitatea rețelei.

Securitatea

Funcționalitățile de securitate fundamentale pentru AP Wi-Fi sunt:

  • WPA3 (Wi-Fi Protected Access 3)

Este cel mai nou standard de securitate Wi-Fi și asigură protecție împotriva atacurilor bruteforce și a altor amenințări.

  • Criptare de date (AES, TKIP)

Pentru protejarea informațiilor de acces neautorizat, este esențială criptarea datelor transmise între dispozitive și AP. Criptarea AES oferă securizare mai bună decât TKIP.

  • Autentificare WPA-Enterprise

Utilizează un server de autentificare pentru validarea identităților dispozitivelor și utilizatorilor conectați la rețea, fiind potrivită la mediile enterprise.

  • Separarea rețelei (vlans)

VLAN-urile asigură izolarea traficului între mai multe segmente de rețea și reduc riscul de acces neautorizat.

  • Intrări de filtrare a adreselor MAC

Administratorii pot stabili o listă de adrese MAC autorizate pentru a limita accesul la rețea.

  • Intrări de filtrare a adreselor IP

Administratorii controlează accesul la rețea pe baza adreselor IP ale dispozitivelor.

  • Sensibilitatea la atacuri și interferențe

Funcțiile de detecție de intruziuni (IDS) și prevenire a intruziunilor (IPS) ajută la detectarea activităților neobișnuite de la dispozitive.

Cum alegi un Access Point Wi-Fi?

Pentru a alege un Access Point Wi-Fi trebuie analizate, pe îndelete aspecte diverse, după cum urmează:

  • Nevoile rețelei

Examinați numărul de dispozitive conectate, tipul de date transferate, tipurile de aplicații folosite. În unele medii vor fi necesare mai multe AP-uri sau tehnologii specifice (Wi-Fi 6, spre exemplu), pentru a se obține performanța dorită.

  • Tipul de implementare

Trebuie să decideți ce tip de AP aveți nevoie (standard, de exterior, mesh, etc) sau dedicat unui scop (aplicații industriale, transport, birouri, etc).

  • Acoperirea necesară

Măsurați dimensiunea spațiului pe care doriți să-l acoperiți și verificați dacă AP-ul are acoperirea potrivită. Uneori, pentru a acoperi un spațiu, vor fi necesare mai multe AP-uri.

  • Standarde Wi-Fi

Standardele prezente pot fi802.11a/b/g/n/ac/ax (Wi-Fi 1-6) și afectează viteza și capacitatea de transmisie a dispozitivului.

  • Frecvența de operare

Dacă AP-ul are ambele frecvențe de operare (2.4ghz și 5GHZ), va fi flexibilă gestionarea traficului și a interferențelor.

  • Viteza de transfer (Throughput)

Analizați viteza nominală, respectiv viteza maximă pentru transferul de date în rețea (se exprimă în Mbps sau Gbps).

  • MIMO (Multiple Input, multiple output)

Su-Mimo și Mu-Mimo sunt tehnologii care ajută la transmisia simultană a datelor spre mai mulți utilizatori, ceea ce face rețeaua mai eficientă.

  • Antene

Numărul și tipul antenelor vor afecta acoperirea și stabilitatea semnalului, cele mai întâlnite fiind antenele direcționale și omnidirecționale.

  • Puterea de transmisie

Pentru a se ajusta acoperirea la nevoile rețelei, este de preferat să se poată regla puterea emisă. Dacă AP-ul are putere de transmisie reglabilă, se vor evita și interferențele.

  • Securitate

WPA3 este un standard de securitate folosit la Wi-Fi.

  • Porturi Ethernet, PoE (Power over Ethernet)

Analizați numărul și tipul de porturi Ethernet disponibile pe AP. Porturile Gigabit Ethernet  sunt preferate deoarece permit conexiune cu fir rapidă pentru dispozitive. Sunt disponibile  AP-uri cu suport PoE , ce asigură alimentarea dispozitivului prin cablu Ethernet, fără să fie nevoie de adaptor de alimentare separat.

  • Gestionarea

Interfața Web, aplicațiile dedicate prin care sunt posibile gestionarea și monitorizarea rețelei.

  • Suport pentru QoS(Quality of Service)

Acest suport permite prioritizarea traficului conform nevoilor aplicațiilor (voce, video, date).

  • Funcții avansate

Un roaming Seamless ajută dispozitivele să treacă de la un AP la altul fără a se pierde conexiunea. Mesh Networking ajută la crearea de rețea mesh pentru acoperire extinsă, iar Captive Portal asigură implementarea unui portal de autentificare pentru utilizatorii rețelei.

  • Construcția și rezistența la factorii exteriori

Dacă se folosesc la exterior sau în medii industriale, AP-urile trebuie să aibă construcție solidă și să reziste la condiții meteo diverse sau la factorii mediului de instalare.

  • Compatibilitatea cu controlere wireless

Dacă plănuiți o rețea mai complexă, verificați compatibilitatea AP-ului cu controlerele wireless pentru a fi posibilă gestionarea centralizată.

  • Actualizări Firmware

AP-ul trebuie să beneficieze de cele mai noi caracteristici, patch-uri de securitate prin intermediul actualizărilor de firmware.

Ce tipuri de AP-uri există?

Sunt disponibile mai multe tipuri de AP Wi-Fi, fiecare potrivit pentru nevoi specifice. Cele mai întâlnite AP-uri Wi-Fi sunt:

  • Access Point Standard (Stand-Alone AP)

AP-urile standard operează independent, oferind conectivitate fără fir pentru dispozitivele apropiate. Aceste AP-uri se folosesc la rețele de birouri, în case sau locuri publice pentru a oferi o zonă de acoperire Wi-Fi.

  • Access Point Unificat (Unified AP)

AP-urile unificate pot controla mai multe rețele sau segmente VLAN, oferind funcții de gestionare centralizată. Ele sunt potrivite în mediile enterprize pentru controlarea rețelelor complexe.

  • Access Point Mesh

AP-uril Mesh formează o rețea distribuită și asigură extinderea acoperirii într-un mod flexibil. Ele sunt potrivite în locațiile mari sau cu obstacole cum ar fi: case mari, spații publice, clădiri de birouri.

  • Access Point Dual-Band

AP-urile dual-band funcționează pe ambele benzi de frecvență (2.4ghz și 5Ghz), gestionarea traficului fiind mult mai flexibilă. AP-urile dual-band se folosesc pentru evitarea interferențelor și pentru a se obțin performanțe optimizate în mediile aglomerate.

  • Access Point Tri-Band

AP-urile tri-band funcționează pe trei benzi de frecvență (spre exemplu, o bandă 2.4ghz și două benzi de 5ghz), ceea ce duce la creșterea capacității și a flexibilității. Acest tip de AP este potrivit în rețelele de birouri aglomerate și alte medii cu trafic intens.

  • Access Point cu antene direcționale

AP-urile cu antene direcționale focalizează semnalul într-o direcție anume, optimizând acoperirea pentru zonele respective. Aceste AP-uri se folosesc în rețele de punct la punct, pentru acoperire direcționată spre zone anume.

Care sunt cele mai bune AP-uri Wi-Fi pentru interior?

Cele mai bune AP-uri pentru interior sunt cele care se potrivesc cel mai bine particularităților rețelei date. Dimensiunea spațiului de acoperit cu semnalul Wi-Fi, tipul de dispozitive pe care le veți conecta, configurarea rețelei și criteriile menționate anterior vă vor ajuta la identificarea AP-ului pentru proiectul dvs..

Un model excelent pentru interior este Access Point wifi 2.4ghz Tp-Link N 300Mbps – EAP115. Acest AP permite management centralizat, acces în Cloud și aplicația Omada pentru ultraconfort și gestionare facil. Dispozitivul are suport PoE (802.3af/at) pentru implementare facilă și are un design de montare facil, putând fi ușor de montat pe perete sau tavan. Asigură rețea de oaspeți securizată prin diverse opțiuni de autentificare (Sms, Facebook, Wi-Fi Voucher, etc) și tehnologii de securitate wireless.

Veți putea limita numărul de utilizatori pe fiecare punct de acces și elimina dispozitivele cu recepție slabă, pentru ca performanțele de Wi-Fi să nu aibă de suferit. Dispozitivul poate fi programat, fiind posibilă repornirea automată a punctului de acces la ora stabilită.

AP/Hotspot unifi AC Lite 2.4/5 ghz MIMO 2×2 – Ubiquiti este o altă excelentă opțiune pentru interior. Dispozitivul funcționează ca Access Point sau Hotspot, în banda de 2.4/5 ghz standard 802.11ac MIMO 2×2 și se poate utiliza pe distanțe de până la 122m. AP-ul are antene Dual-Band 2×3 dbi MIMO 2×2 și este capabil de viteze de transfer de 300 Mbps @ 2.4 ghz / 867 Mbps @ 5 ghz. Interfața de rețea este Ethernet 10/100/1000, iar alimentarea este de tip 24V PoE pasiv. Criptarea este de tip WEP WPA-PSK WPA-Enterprise (WPA/WPA2 TKIP/AES) și dispozitivul vine cu adaptor 24V gige PoE.

Cel mai bun Access Point pentru exterior

Access Point-ul pentru exterior trebuie conceput pentru exterior pentru a rezista la condițiile meteo diverse și pentru a furniza acoperire Wi-Fi fiabilă în spațiile deschise.

Ce caracteristici esențiale sunt pentru un AP pentru exterior

Caracteristicile esentiale pe care trebuie să le prezinte un AP pentru exterior sunt:

Clasificare IP (Ingress Protection)

AP-ul trebuie să aibă clasificare IP corespunzătoare pentru a rezista la praf și umezeală. IP include două cifre care arată gradul de protecție, valorile mai comune pentru AP-uri de exterior fiind:

  • IP65—dispozitivul rezistă la praf și la jeturile de apă din orice direcție, putând fi utilizat la exterior în condiții meteo diverse.
  • IP66—dispozitivul rezistă la praf și la jeturile puternice de apă din orice direcție. Se poate folosi în mediile exterioare, chiar și acolo unde condițiile meteo sunt severe.
  • IP67—dispozitivul este protejat total de praf și împotriva scufundării temporare în apă, fiind adecvat în mediile exterioare unde pot fi pericole de imersie temporară în apă.
  • IP68—dispozitivul rezistă la praf și împotriva scufundării continue în apă, în condițiile menționate. Se poate utiliza în mediile exterioare cu expunere la apă continuă sau la scufundări.

Rezistența la intemperii

Carcasa și componentele interne trebuie să reziste la fenomene meteo dificile, ploaie, ninsoare, căldură extremă, frig. În plus, conectoarele externe trebuie să fie etanșe pentru a nu lăsa apa să se infiltreze.

Temperatură de funcționare extinsă

AP-ul de exterior trebuie să funcționeze corect pentru un registru vast de temperaturi și să nu fie afectat de temperaturile extreme mari sau mici.

Material durabil

Carcasa pentru AP-ul de exterior trebuie să fie realizată din materiale durabile (aluminiu, oțel inoxidabil, sticlă armată, policarbonat armat) ce rezistă și la UV. Carcasele trebuie să nu se degradeze repede, chiar dacă sunt expuse razelor soarelui.

Pe lângă examinarea acestor aspecte specifice pentru instalarea la exterior, nu uitați de analizarea caracteristicilor cheie:

  • Putere reglabilă de emisie
  • Antenele (direcționale sau omni-direcționale)
  • Suportul pentru standardele Wi-Fi recente
  • Opțiunile pentru securitate
  • Suportul pentru PoE
  • Gestionarea centralizată

Pentru clienții cu bugete limitate, un model adecvat pentru exterior este Access Point Wireless Exterior TP-Link EAP110-OUTDOOR. Dispozitivul este construit pentru folosirea la exterior și are clasă de protecție la elemente IP65. Asigură conexiune de calitate ridicată și are rată de transfer de 300Mbps pe frecvența 2.4ghz, fiind excelent pentru extinderea acoperirii rețelei wireless în zonele exterioare. Dispozitivul are 1 port Fast Ethernet RJ45 pentu PoE pasiv, asigurând alimentare prin cablu Ethernet și simplificând procesul de instalare. AP-ul vine cu 2 antene exterioare omni-direcționale, ce asigură acoperire extinsă și semnal constant. Cu un design simplu, AP-ul are instalare flexibilă și facilă, putând fi montat pe stâlp, dar și pe perete.

Dispozitivul permite gestionare centralizată în Cloud, prin software multifuncțional Auranet Controller (se pot administra simultan sute de AP-uri). Interfața web este ușor de navigat, alimentarea se face la 24VDC / 0.5A sau PoE Pasiv, iar gama de temperaturi la care poate funcționa dispozitivul este între -30C și +65C.

Pentru exterior puteți utiliza și dispozitivul Access Point TP-Link wifi 6 Dual Band 2.4ghz PoE – EAP610-OUTDOOR, cu viteze de transfer de date impresionante, ce ating 1.8Gbps. Optimizat pentru spațiile cu trafic de rețea intens (hoteluri, terase, concerte, parcuri de distracții), dispozitivul are viteză de transfer de 574Mbps pe banda 2.5ghz și maxim 1201Mbps pe banda 5ghz. AP-ul are două antene profesionale și amplificatoare de putere mare și garantează acoperire wireless extinsă. Beneficiază de tehnologiile OFDMA și Mu-MIMO și tehnologia Mesh. Poate funcționa la temperaturi între -30 și +70grace C și are grad de protecție IP67.

Cel mai bun sistem Mesh Wi-Fi

Un sistem Wi-Fi Mesh reprezintă o soluție de rețea fără fir care include mai multe puncte de acces (noduri) ce lucrează împreună pentru acoperire uniformă și extinsă pentru Wi-Fi. Fiecare nod din sistemul Mesh este conectat la celălalt, funcționând ca părți ale unei singure rețele fără fir. Tehnologia a fost gândită pentru eliminarea problemelor de acoperire slabă, astfel că se obține o conexiune Wi-Fi solidă pentru toată locația.

Ce aspecte analizați la selecția unui dispozitiv Mesh?

Analizați următoarele aspecte atunci când selectați un AP de tip Mesh:

Numărul de noduri

Optați pentru un sistem Mesh cu număr potrivit de noduri, conform dimensiunii spațiului pe care doriți să îl acoperiți. Cu cât este mai mare nodul, cu atât mai multe noduri vor fi necesare.

Performanța și standardul Wi-Fi

Examinați performanța sistemului Mesh, care este afectată de standardele Wi-Fi suportate. Cele mai multe sisteme folosesc standarde precum 802.11ac sau 802.11ax (Wi-Fi 6) pentru o lățime de bandă mai mare și o performanță mai bună.

Suport pentru dispozitive

Verificați dacă sistemul Mesh poate gestiona dispozitive IoT(Internet of Things), dispozitive inteligente care necesită conexiune stabilă.

Compatibilitate cu asistenții vocali

Dacă folosiți dispozitive compatibile cu asistenții vocali Amazon Alexa, Google Assistant, optați pentru un sistem Mesh care asigură integrarea asistenților vocali.

Opțiuni de extindere

Dacă vă gândiți să extindeți rețeaua, verificați dacă sistemul Mesh asigură adăugarea facilă de noduri suplimentare.

Pe lângă aceste aspecte, nu uitați să examinați:

  • Viteza de transfer, mai ales dacă aveți nevoie de conexiune Wi-Fi rapidă
  • Configurare și gestionare facile—multe sisteme Mesh au aplicații mobile pentru a configura și gestiona rețeaua cât mai ușor.
  • Opțiunile de securitate (WPA3, spre exemplu), funcții avansate de securitate (detecția de amenințări), actualizări automate.

Acces Point TP-Link wifi Dual Band 5 PoE – EAP225 este conform cu standardul Wi-Fi 802.11a/b/g/n/ac, are frecvență de 5ghz, 4x antene interne și alimentare de 802.3afPoE. AP-ul are numeroase funcții de securitate și tehnologie Omada Mesh care permite auto-organizare inteligentă (alege automat cea mai bună rută pentru extinderea de Wi-Fi), auto-vindecare (când este o problemă la legătură, sistemul reutilează automat datele prin celelalte dispozitive Omada pentru a vă păstra online). Dispozitivul este capabil de roaming seamless și asigură performanță Wi-Fi pe rază lungă. Cu clasificare IP65, carcasa sa este rezistentă pentru a fi folosită la exterior.

Un alt model sigur pentru această categorie este Access Point TP-Link wifi 6 5ghz AX 3000 PoE – EAP650-OUTDOOR., care suportă conectivitate wireless între punctele de acces, pentru instalare flexibilă și acoperire extinsă. Dispozitivul se evidențiază prin vitezele pe cele două benzi, atingând 3Gbps prin Wi-Fi 6.1. Datorită tehnologiilor OFDMA și MU-MIMO, performanțele sale sunt potrivite pentru numeroase dispozitive client. Lățimea de canal este de 160mhz, iar vitezele wireless sunt duble pe un singur flux cu HE160.2. Dispozitivul are nu doar rezistență la condițiile meteo dificile (IP67), ci și protecție împotriva trăsnetului de 6KV și ESD de 15KV. Dotat cu antene profesionale și amplificator de putere mare, AP-ul are acoperire mare. El suportă conectivitate wireless între punctele de acces, permițând instalare flexibilă și acoperire vastă.

Dispozitivul este compatibil cu 802.3at PoE+ cât și cu PoE pasiv (vine cu adaptor) și este integrat în platforma OMADA SDN pentru acces local sau Cloud prin intermediul aplicației Omada sau prin interfața web. Adaptor inclus), permițând opțiuni de instalare versatile. Temperatura de funcționare pentru dispozitiv este între -30 și 70 grade Celsius.

Cel mai bun Access Point pentru casa cu etaj

Atunci când selectați un Access Point pentru casa cu etaj, trebuie să luați în calcul aspecte precum:

  • Dimensiunea casei dvs.

Cu cât este mai mare casa, cu atât puterea de transmisie pentru Access Point trebuie să fie mai mare. Dacă dimensiunile sunt mari, veți avea acoperire uniformă prin folosirea de mai multe AP-uri.

  • Acoperirea și raza de transmisie

AP-ul trebuie să ofere acoperire potrivită pentru tot etajul și să prezinte rază de transmisie suficientă, pentru a ajunge la toate camerele.

  • Putere de emisie ajustabilă

Pentru a ajusta semnalul la casa cu etaj, este nevoie de AP cu putere de emisie ajustabilă.

  • Dual-band sau tri-band

AP-urile tri-band pot asigura gestionare mai eficientă pentru trafic și mai multă lățime de bandă pentru dispozitivele conectate.

  • Opțiuni de control parental

Dacă sunteți preocupat în acest sens, optați pentru AP sau sisteme cu opțiuni de control parental.

Alte aspecte de analizat la selecția unui AP pentru o casă cu etaj sunt:

  • Standardele Wi-Fi
  • Viteza de transfer—conformă numărului de dispozitive și tipurilor de activități online
  • Tehnologii MIMO, Mu-MIMO
  • Securitate
  • Gestionare și configurare simple
  • Roaming seamleess
  • Porturi Ethernet suplimentare
  • Compatibilitate cu router-ul curent și alte dispozitive din rețea

Un model potrivit pentru casa cu etaj este Access Point Wireless AC1200 Dual Band PoE de interior – trendnet TEW-821DAP, care are bandă dublă de performanță superioară. El poate genera două rețele simultane de 867Mbps Wi-Fi AC și 300Mbs Wi-Fi N. Dispozitivul prezintă tehnologie MU-MIMO (procesează mai multe fluxuri de date concomitent) și are control de acces avansat qos. Datorită design-ului, se poate monta pe perete sau tavan. Suportă standardele 802.1Q 802.3u/x/ab/af, 802.11a/b/g/n/ac, criptare  WEP WPA/WPA2-PSK WPA/WPA2-RADIUS și are mai multe moduri de funcționare, respectiv: Access Point Client WDS AP / Bridge / Station Repeater.

Cel mai bun Access Point pentru camere de supraveghere

Pentru a alege un Access Point pentru camere de supraveghere trebuie să țineți cont de numeroase aspecte, cele mai semnificative fiind:

  • Stabilitatea și fiabilitatea

Un AP pentru camere de supraveghere trebuie să fie stabil, fiabil, să ofere conexiune constantă pentru camere, pentru a nu se pierde informații esențiale.

  • Puterea de emisie

AP-ul trebuie să aibă putere de emisie suficient de mare pentru a acoperi toată zona în care sunt camerele de supraveghere. La exterior sau acolo unde sunt obstacole multe, se recomandă un AP cu putere de emisie mai mare.

  • Calitatea semnalului Wi-Fi

Semnalul Wi-Fi trebuie să fie puternic, stabil, pentru a se putea realiza streaming-ul de la camerele de supraveghere, mai ales dacă sunt modele de definiție înaltă (HD sau 4K). Un AP cu antene puternice, cu tehnologii precum Beeamforming va asigur calitate bună pentru semnal, acoperire, conexiunea fiind stabilă.

  • Stabilire rapidă a conexiunii

Un AP care permite stabilirea promptă a conexiunii este esențial când este nevoie de reconectarea rapidă la rețea (dacă se întrerupe temporar alimentarea).

  • Fiabilitate la interferențe

Un AP rezistent la interferențele radio, care controlează interferențele din mediul înconjurător, va ajuta la păstrarea stabilității conexiunii.

  • Securitate avansată

Pentru camerele de supraveghere, securitatea este crucială, iar AP-ul trebuie să furnizeze opțiuni de securitate avansate (criptarea datelor, suport pentru protocoale de securitate cum ar fi WPA3).

  • Compatibilitate cu sisteme de gestionare a rețelei

Dacă folosiți sistem centralizat de gestionare a rețelei, vedeți dacă AP-ul este compatibil și cum îl puteți integra facil în sistem.

  • Management Remote

Pentru a fi mai ușor să gestionați și să monitorizați rețeaua, optați pentru un AP cu opțiuni de management la distanță. Dacă doriți să accesați sau să monitorizați de la distanță camerele de supraveghere, acest aspect poate fi de ajutor.

Nu uitați la selectarea unui AP pentru camere de supraveghere de aspecte precum:

  • Alimentare prin PoE
  • Suport pentru standardele Wi-Fi de actualitate
  • Gestionare eficientă a traficului și prioritate pentru datele video
  • Suficientă lățime de bandă pentru cantitatea de date produse de camerele de supraveghere, mai ales dacă sunt camere de rezoluție mare sau fluxuri video multiple.
  • Temperatura de operare—acolo unde camerele de supraveghere sunt montate la exterior sau în locuri expuse la condiții meteo extreme.

Access Point wireless Ubiquiti unifi UAP-AC-PRO-5 Dual Band se poate utiliza la interior, dar și la exterior, în rețelele wireless care au nevoie de performanțe superioare. Capacitatea de acoperire pentru dispozitiv este de până la 122mp. Designul este rezistent la intemperii, iar AP-ul beneficiază de tehnologie MIMO simultană, Dual-Band, 3×3 și suport pentru 802.3af PoE / 802.3at PoE+. El poate funcționa simultan în banda de 2.4ghz, cu viteză de transmisie wireless de 450 Mbps, iar în banda de 5 ghz, cu o viteză de 1300 Mbps.

AP-ul are buton pentru resetare, 1 port USB2.0 și se poate monta pe perete sau pe tavan. Poate funcționa la temperaturi între -10 și +70gradec și prezintă funcții de securitate wireless WEP, WPA-PSK, WPA-Enterprise (WPA/WPA2, TKIP/AES). Este capabil de funții avansate de gestionare a traficului, precum: VLAN – 802.1Q, QoS avansat, izolare trafic vizitatori, WMM, clienți concurenți 250+.

Cel mai bun Access Point pentru spații publice comerciale

Cel mai bun Access Point pentru spații publice precum restaurante, cafenele, mall-uri trebuie să întrunească mai multe condiții. Cele mai semnificative dintre acestea sunt:

  • Capacitate și densitate

Spațiile publice de tipul restaurantelor, cafenelelor, mall-urilor au mulți utilizatori simultani și AP-urile trebuie să poată gestiona densitate mare de dispozitive.

  • Compatibilitate cu tehnologiile emergente
  • Viteza de transfer și standardele Wi-Fi

AP-ul să aibă suport pentru standarde Wi-Fi actuale pentru a beneficia de lățime mare de bandă.

  • Putere de emisie și de acoperire—pot fi necesare mai multe AP-uri
  • Roaming transparent—necesar când sunt mulți utilizatori care se deplasează
  • Opțiuni puternice de securitate pentru protecție solidă împotriva accesului neautorizat
  • Management centralizat
  • Funcții de monitorizare și analizare a traficului pentru a depista eventualele probleme, zone cu trafic intens
  • Compatibilitatea cu dispozitive IoT
  • Alimentare PoE pentru a nu fi necesară sursă suplimentară de alimentare

Acces point Wireless Huawei Airngine 5761-11, IND 11AX este o sugestie potrivită pentru această categorie. Dispozitivul respectă standardul Wi-Fi 6 (802.11ax) și poate oferi simultan servicii pe benzile de frecvență de 2.4 ghz (2×2 MIMO) și 5 ghz (2×2 MIMO), cu rată maximă de dispozitiv de până la 1.775 Gbps. Dotat cu antene inteligente, dispozitivul AP asigură semnale Wi-Fi mereu active pentru utilizatori și suportă lățime de bandă mare.

AP-ul are port electric GE (Gigabit Ethernet), port USB pentru extensie IoT externă, interfață serială Bluetooth și întreținere bazată pe Bluetooth și aplicație cloudcampus.

Cel mai bun Access Point pentru spațiul industrial

Un Access Point pentru spațiul industrial trebuie să funcționeze optim, în ciuda condițiilor dificile. Totodată, trebuie să asigure conectivitate Wi-Fi solidă pentru medii cu interferențe și factori de risc.

Caracteristicile cheie pentru un AP pentru spațiul industrial sunt:

  • Rezistența la factorii ambientali

Un AP pentru mediul industrial trebuie să reziste la temperaturi extreme, praf, vibrații, umezeală.

  • Standard de protecție IP

AP-ul trebuie să aibă clasificare IP corespunzătoare, IP 67 sau IP68 fiind ideale pentru mediile industriale.

  • Rezistența la șocuri și vibrații

AP-ul trebuie să reziste șocurilor mecanice și vibrațiilor ce se pot produce în mediile industriale.

  • Fiabilitate și durabilitate

Fiabilitatea este fundamentală pentru mediul industrial. În mediul industrial este necesar un AP ce poate funcționa continuu, pentru o lungă perioadă de timp.

  • Gestionare de la distanță

Un AP gestionat de la distanță face administrarea rețelei mai facilă, în special dacă sunt mai multe punce de acces într-o infrastructură industrială de mari dimensiuni

Pe lângă aceste caracteristici esențiale, este de dorit ca AP-ul să prezinte și alte caracteristici:

  • Funcții de securitate avansate, suport pentru protocoale de autentificare puternice
  • Suport pentru tehnologie PoE
  • Configurare simplă și flexibilitate în setarea parametrilor de rețea
  • Suport pentru standarde Wi-Fi recente
  • Suport dispozitive iot

Acces point Huawei Airengine 5761R-11 HU02354DKSAS este un punct de acces avansat, gândit pentru a face față cu succes mediilor exterioare. Dispozitivul suportă standardul Wi-Fi6 (802.11ax), frecvențe 2.4 ghz și 5 ghz (ambele 2×2 MIMO). El poate avea rate de până la 0.575 Gbit/s pe banda de 2.4 ghz și 1.2 Gbit/s pe banda de 5 ghz, iar rată maximă totală este de 1.775 Gbit/s. Dispozitivul vine cu antene direcționale, cu acoperire mai precisă, 1 port GE electric și 1 port GE SFP.

AP-ul are design IP68 rezistent la apă și praf, protecție la supratensiuni de 6KA și funcționează la temperaturi între -40 și +65C, îndeplinind exigențele de ordin industrial. Dispozitivul suportă interfața serială Bluetooth pentru operare,  întreținere (O&M) prin Bluetooth încorporat și CloudCampus APP și prezintă mai multe moduri de lucru: Fat, Fit și Cloud, cee ace asigură flexibilitate în gestionarea rețelei.

TOP 15 Cele Mai Bune Camere De Supraveghere 2024

Blog top best camera 2024

Cele mai bune camere de supraveghere sunt ușor de găsit atunci când știți precis scopul supravegherii, particularitățile locației, bugetul disponibil. La rovision.ro puteți alege dintre diverse modele de camere și echipa noastră vă stă la dispoziție pentru a determina care sunt cele mai bune camere de supraveghere. De la modele pentru exterior și până la modele de supraveghere pentru bebeluși sau camere de supraveghere rotative, la rovision.ro veți găsi cele mai  eficiente dispozitive pentru securizarea locuinței, spațiului comercial, restaurantului, etc.

Camere de supraveghere pentru exterior

Camerele de supraveghere pentru exterior sunt concepute pentru supravegherea și înregistrarea activităților de la exterior, precum: curți, parcări, intrări în clădiri, parcări, etc. Ele sunt realizate pentru a rezista la condițiile meteo diverse și pentru a oferi performanțe optime, indiferent de vreme.

Ce caracteristici au cele mai bune camere de supraveghere video pentru exterior

Caracteristicile fundamentale pentru camerele de supraveghere pentru exterior sunt:

  • Rezistența la condițiile meteorologice

Camerele de exterior trebuie să reziste la apă, praf, temperaturi extreme. Ele prezintă clasă de protecție IP (Ingress Protection) ridicată, precum IP66 sau IP 67 pentru a rezista la condițiile meteo potrivnice. Gradația IP se referă la două componente de bază: protecția la particule solide (este prima cifră și ia valori între 0 și 6) și protecția la lichide (a doua cifră, ce poate lua valori de la 0 la 9). Cu cât este mai mare numărul, cu atât mai protejat este dispozitivul de elementele naturale.

  • Rezoluție video bună

Rezoluția camerei este importantă și, cu cât este mai mare, cu atât camera va capta mai multe detalii. Această caracteristică poate fi extrem de utilă în investigarea incidentelor. O rezoluție HD (720p) sau Full HD (1080p), iar modelele cu rezoluții mai mari, precum 2K sau 4K vor oferi detalii mai fine.

  • Vizibilitate pe timpul nopții

Tehnologiile care ajută camerele să capteze imagini și pe timpul nopții sunt diverse. Ca și reper, multe camere vor oferi imagini alb-negru pe timpul nopții, dar există și camere ce pot produce imagini color chiar și nocturn.

  • Detecția mișcării

O cameră de supraveghere cu capacitatea de detecție a mișcării va depista mișcarea în câmpul său vizual, astfel că nu va fi necesară monitorizarea constantă a fluxului video, ceea ce va reduce nevoile de stocare, de consum de energie. Înregistrarea se va realiza doar la declanșarea mișcării. Obiecte care se mișcă, luminile mașinilor care trec, crengile mișcate de vânt, animalele sălbatice pot declanșa alarme false, dar există camere cu funcții inteligente care nu declanșează la astfel de mișcări.

  • Câmpul vizual

Suprafețele exterioare care necesită supraveghere sunt, de obicei, de dimensiuni mai mari și necesită un câmp larg de vizualizare pentru monitorizare eficientă. Camerele de supraveghere rotative, cele panoramice cu mai multe lentile sunt alegeri ideale pentru suprafețele mari. Camerele PTZ (pan-tilt-zoom) vor permite supravegherea unor zone mari, realizarea de zoom de la distanță.

  • Lentile cu zoom

Camerele de supraveghere de exterior nu au lentile cu zoom, ci mai degrabă funcții de zoom digital. Sunt camere care oferă zoom digital 8x. Dar aceasta nu este funcțional pentru camerele ce trebuie să monitorizeze la distanțe mari (la controlul de frontieră, supravegherea din porturi, supravegherea din orașe, păduri, parcări de mari dimensiuni, etc). Există camere cu lentile ce pot efectua zoom și de 80 de ori. Vă semnalăm că efectuarea de zoom va reduce câmpul de vizibilitate, ceea  ce va afecta rezoluția imaginii.

  • Alimentarea

În funcție de mărimea aplicației de supraveghere, puteți alege între camerele de supraveghere cu fir, alimentate cu baterie sau alimentate cu panouri solare. Alimentarea camerelor de supraveghere de exterior poate fi complicată și scumpă, mai ales la proiectele de mari dimensiuni. Dacă este posibil, optați pentru camere cu baterii sau cu panouri solare, sau alegeți camere de supraveghere cu PoE (Power over Ethernet) care nu necesită o sursă separată de alimentare cu energie.

  • Cu fir sau wireless

Alegeți camerele în funcție de proiectul dvs. Pentru aplicațiile mai simple, precum supravegherea casei sau a zonelor mai mici, puteți folosi camere wireless care folosesc Wi-Fi. Acestea oferă flexibilitate ridicată în ceea ce privește amplasarea, permițând optimizarea unghiului și a câmpului de vizualizare, pentru a înregistra din cele mai vulnerabile puncte ale proprietății. Instalarea camerelor de supraveghere wireless este de obicei mai ieftină decât cea a camerelor cu fir, care necesită implicarea profesioniștilor.

Camerele de supraveghere wireless nu sunt doar simplu de instalat, ci și ușor de menținut, cele mai multe fiind alimentate cu baterii. Multe camere de supraveghere wireless au funcții inteligente și pot fi conectate la rețeaua Wi-Fi pentru a fi accesate în timp real, prin aplicații de pe dispozitivele Smart.

  • Funcții de comunicare audio

Camerele de supraveghere de exterior pot include microfoane și difuzoare pentru a asigura comunicare bi-direcțională între utilizator și persoanele din raza camerei de supraveghere.

  • Accesare de la distanță

Alegeți camere ce pot fi accesate de la distanță pentru a observa înregistrările sau transmisia live de pe camera de exterior prin aplicație mobilă sau platformă on-line.

Pentru aplicațiile rezidențiale, unde se dorește și informație audio, o bună alegere este Camera supraveghere wifi IP 4MP card Dahua – IPC-HDW1430DT-STW-0280B. Camera are o construcție solidă, prezentând clasă de protecție de IP67. Dotată cu senzor Progressive Scan CMOS de 1/3 inch, cameră are rezoluție de 4MP (2560×1440 pixeli), imaginile produse fiind clare și cu numeroase detalii. Datorită sensibilității senzorului la lumină, camera oferă imagini bune chiar și în condiții de lumină redusă.  Dacă se activează iluminarea IR, camera captează imagini clare în condiții de întuneric până la 30m.

Lentila fixă de 2.8mm explică unghiul larg de vizualizare al camerei (90 orizontal, 50 vertical și 107 diagonal). Camera înregistrează la 20 cadre pe secunde la rezoluția primară, iar la rezoluția secundară viteza este de 25/30 fps. Stocarea și transmisia datelor sunt flexibile, camera suportând compresie H.265 și H.264. Ea include microfon pentru înregistrarea audio și este compatibilă cu rețelele Ethernet și Wi-Fi (distanța maximă pentru wireless este de 120m). Funcția de detecție a mișcării (pentru 4 zone), BLC, 3D NR, DWDR, balans alb, alarmă la manipulare video sunt câteva din funcțiile sale. Camera are temperatură de funcționare între -30 grade C și +60grade C.

În proiectele mai complexe de supraveghere, de tip comercial, unde bugetele sunt mai generoase, o bună alegere este Camera supraveghere Hikvision hiwatch IP PTZ 2MP IR 100m poe card – HWP-N4225IH-DE(D). Această cameră de tip speed-dome are senzor de imagine de 1/2.8″ progressive scan CMOS și o rezoluție de 2 megapixeli, înregistrând imagini clare la rezoluție de 1920x1080p, cu rată de 30fps. Cu iluminare minimă de 0.005Lux în modul color și 0.001Lux în alb-negru, camera va oferi imagini de calitate superioară chiar și în condiții de iluminare redusă. Mai mult, camera are funcție infraroșu pentru a capta imagini în întuneric până la 100m.

Trebuie să remarcăm capacitatea de zoom a camerei, respectiv zoom optic de 25x și zoom digital de 16x, ea fiind ideală la supravegherea zonelor de mari dimensiuni. Calitatea imaginilor este superioară pentru numeroase contexte, condiții de iluminare datorită tehnologiilor precum WDR (Wide Dynamic Range) de 120db, HLC (Highlight Compensation), BLC, 3D DNR (Digital Noise Reduction). Camera suportă pentru alimentare atât 12 V DC, cât și poe. Stocarea este eficientă datorită tehnologiilor de compresie video H.265+ și H.265. Camera are 24 de măști de confidențialitate programabile și susține funcția ROI (Region of Interest), fiind posibilă concentrarea pe anumite zone.

Camere de supraveghere pentru interior

Camerele de supraveghere pot fi folosite pentru înregistrarea activităților de la interiorul clădirilor diverse, cum ar fi: case, birouri, magazine, bănci, instituții educaționale, etc. Ele sunt realizate pentru supraveghere optimă în mediii controlate și nu sunt expuse condițiilor meteo extreme.

Caracteristicile regăsite la cele mai bune camere de supraveghere pentru interior sunt:

  • Rezoluție video de minim 1080p pentru ca imaginile să fie cât mai clare
  • Vizibilitate în condiții de iluminare redusă și întuneric pentru a capta fețele intrușilor sau pentru a ameliora activitățile din timpul zilei.
  • Detecția mișcării și notificarea pe telefon dacă se depistează mișcarea
  • Funcții inteligente. Unele camere se pot conecta cu alte dispozitive Smart ale casei, precum iluminarea Smart, încuietorile Smart. Astfel, se pot programa senzorii de mișcare pentru a se activa automat când plecați de acasă, încuia ușile, etc.
  • Suportă aplicații mobile pentru a putea fi accesate de la distanță de pe telefon, calculator, tabletă.
  • Comunicare audio bi-direcțională prin care puteți informa un posibil intrus că este înregistrat, comunica cu membrii familiei sau chiar cu animalele de companie.
  • Câmp de vizualizare larg de 130 de grade, spre exemplu, pentru a putea supraveghea cât mai mult dintr-o încăpere.
  • Funcție de orientare și înclinare pentru a monitoriza maximul de suprafață dintr-o cameră.

Cum puteți ascunde camerele de supraveghere de interior?

Puteți ascunde camerele de supraveghere de interior dacă nu doriți ca intrușii să identifice și distrugă camerele. Amplasarea discretă a camerelor poate diminua senzația de disconfort resimțită de clienți, musafiri de a fi supravegheați continuu. Puteți amplasa camerele de interior în obiecte comune, cum ar fi ghiveci de plante, rame foto pe rafturi. Le puteți instala sus, în tavan, acolo unde sunt greu de remarcat de către vizitatorii nedoriți.

Clienții interesați de supravegherea casei pot achiziționa de pe rovision.ro un model eficient, atractiv la preț precum Camera supraveghere EZVIZ wifi 2MP CS-H6C-R101-1G2WF. Versatilă, camera asigură vedere panoramică eficientă fiind capabilă de rotație orizontală de până la 340grade și rotație verticală de 55 grade, pentru acoperire completă a încăperii și eliminarea punctelor oarbe. Camera poate depista și urmări mișcările, fie că sunt ale unui copil sau de la o activitate atipică. Pentru protejarea confidențialității, se poate folosi modul de somn al camerei, prin care se dezactivează temporar supravegherea.

Imaginile produse de cameră sunt clare, detaliate, camera înregistrând la rezoluție 1080p. Ea are și funcție de auto-tracking—urmărește automat subiecții detectați în mișcare. Camera are funcție de comunicare audio bi-direcțională, iar  vizibilitatea IR a camerei pe timpul nopții este de până la 10m. Puteți accesa camera de oriunde vă aflați prin aplicația Ezviz și folosi carduri micro SD de maxim 256Gb pentru stocare sau stocare în Cloud.

Dacă nevoile de supraveghere sunt ceva mai complexe, un model precum Camera de supraveghere Hikvision Fisheye 3MP – DS-2CD2935FWD-I este ceva mai potrivit. Camera este dotată cu senzor de imagine CMOS progresiv de 1/2.8″, cu o iluminare minimă de 0.005Lux @ (F1.2, AGC ON) sau 0.017Lux @ (F2.2, AGC ON). Ea poate funcționa chiar și la 0 Lux cu IR activ.  Camera include un filtru IR cu comutare automată și suportă DNR 3D și WDR de 120 db. Compresia video se realizează cu tehnologie H.265 sau H.264, iar rezoluția maximă a camerei este de 2048×1536. Camera are numeroase funcții de optimizare a calității imaginii (WDR, 3D DNR, defogging, compensarea iluminării din spate, ajustarea expunerii regionale, a focalizării).

Camera suportă diverse protocoale de rețea, funcții de securitate, filtrare IP, autentificare și criptare HTTPS. Compatibilă cu variate interfețe de rețea, camera poate stoca local pe microsd/SDHC/SDXC de până la 128 GB. Camera poate funcționa atât la interior, cât și la exterior, având grad de protecție la elemente naturale și intemperii de IP66.  

Camere de supraveghere cu panou solar

Camerele de supraveghere cu panou solar folosesc energia solară pentru alimentarea bateriei sau pentru furnizarea de alimentare directă. În locațiile în care nu există sau nu se poate utiliza o sursă de alimentare electrică tradițională, camerele de supraveghere cu panouri solare sunt soluții autonome și ecologice pentru supraveghere continuă și eficientă. Unele modele vin cu panou solar inclus în construcție, iar altele au panou solar extern. Camerele de supraveghere cu panou solar pot fi conectate la rețea pentru energie de back-up, dar cele mai multe modele funcționează independent de rețea, bazându-se doar pe energia soarelui.

Caracteristicile camerelor de supraveghere cu panou solar

Caracteristicile esențiale prezentate de camerele de supraveghere cu panou solar sunt:

  • Pot prezenta baterii interne reîncărcabile

Unele modele de camere de supraveghere cu panou solar pot avea baterii reîncărcabile, care sunt reîncărcate pe timpul zile, pe măsură ce panourile convertesc lumina soarelui în energie. Astfel, camera va funcționa continuu, inclusiv noaptea, pe timpul zilelor înnorate, etc. Multe baterii vor stoca suficientă energie pentru a menține camera funcțională pentru mai multe zile mai puțin însorite. Dacă locuiți în zone mai înnorate, este important ca bateriile să fie de calitate, cu durată lungă de viață.

  • Rezistă la condiții meteo diverse

Camerele de supraveghere cu panouri solare sunt concepute pentru instalare la exterior. Ele vor funcționa optim chiar și pe timpul ploii, ninsorii, când temperaturile sunt extreme.

  • Vizibilitate nocturnă

Modelele cu panou solar pot avea LED-uri infraroșii pentru vizibilitate clară chiar și în condiții de iluminare redusă sau întuneric complet.

  • Rezoluție ridicată

Cele mai multe camere au rezoluție HD 720p sau Full HD 1080p pentru imagini clare, cu numeroase detalii.

Amplasarea camerelor de supraveghere cu panou solar este importantă pentru eficiența lor. Ele trebuie amplasate acolo unde primesc cât mai multă lumină solară, dar și acoperă zona de supravegheat. Pentru o locație cu mai puțin soare, camera trebuie montată pe un perete orientat spre sud, pentru a capta lumina soarelui cel puțin 6 ore pe zi.

Ce avantaje au camerele de supraveghere cu panou solar?

Avantajele camerelor de supraveghere cu panouri solare sunt multiple:

  • Au instalare simplă
  • Nu necesită conectare la sursă de alimentare.
  • Nu au nevoie de cabluri trase prin pereți
  • Sunt gata de instalat și folosit, nu sunt limitate de distanță și rețeaua este stabilă.
  • Funcționează chiar și în zilele înnorate
  • Pot fi incluse în sistemele de Casă Inteligentă

Camera de supraveghere 4 Megapixeli Hikvision  DS-2XS2T41G1-ID-4G-C05S07 vine cu un senzor 1/3′ 4.0 megapixel progressive scan CMOS și înregistrează la rezoluții de 4MP (2560×1440), 1080p și 720p la 15fps. Suportă mai multe tehnologii de compresie, respectiv H.265+, H.265, H.264+, H.264 și MJPEG. Camera poate capta imagini de calitate chiar și în condiții de iluminare redusă cu 0.01 Lux și 0 Lux atunci când este activat infraroșu. Este echipată cu filtru IR-CUT cu comutare automată și captează imagini pe întuneric până la 30m.

Printre funcțiile de analiză video se află detecția mișcării, log-in neautorizat, alertă la manipularea video, deconectarea la rețea, conflict de adresă IP, alertă HDD plin. Camera are WDR digital pentru gestionarea eficientă a zonelor cu lumină puternică și umbre și este de tip wireless (suportă SIM 4G). Funcțională la temperaturi între 0 și 50 grade Celsius, camera folosește un acumulator Ternary Lithium cu tensiune maximă de 12.6V și durată de viață de peste 800 cicluri. Stocarea imaginilor se poate realiza pe carduri MMC până la 8GB și carduri Micro SD de maxim 256GB.

Camere de supraveghere  pe timp de noapte

Camerele de supraveghere pe timp de noapte sunt necesare, multe dintre incidente petrecându-se în întuneric. Pentru a preveni și analiza precis eventualele evenimente neplăcute, se pot monta camere de supraveghere pe timp de noapte cu tehnologii diverse de înregistra imagini de calitate superioară.

Ce tehnologii pot prezenta camerele de supraveghere pe timp de noapte

Tehnologiile prezente la camerele de supraveghere pe timp de noapte sunt diverse:

  • Infraroșu (IR)

Numeroase camere de supraveghere pe timp de noapte folosesc LED-uri infraroșii pentru iluminarea zonei supravegheate. Ele sunt invizibile ochiului uman, dar vizibile camerelor de supraveghere, permițând camerei să capteze imagini în condiții de întuneric total.

  • Senzori de lumină redusă

Senzorii sunt concepuți pentru a asigura performanță mai bună în condiții de iluminare redusă sau întuneric, fără a fi necesară iluminare adițională. Camerele au sensibilitate ridicată la lumină și pot oferi imagini clare în condiții de lumină redusă.

  • Termoviziune

Camerele de supraveghere cu termoviziune folosesc radiația termică pentru a produce imagini și nu au nevoie de lumină vizibilă. Camerele vor depista variații de temperatură, fiind sigure și eficiente în întuneric total.

  • Tehnologii avansate de procesare a imaginii

Unele camere de supraveghere pe timp de noapte au tehnologii avansate de procesare a imaginii ce optimizează calitatea imaginii în condiții  de lumină redusă (spre exemplu, reducerea zgomotului digital DNR).

Caracteristici esențiale pentru camerele de supraveghere pe timp de noapte

Caracteristicile esențiale la camerele de supraveghere pe timp de noapte sunt:

  • Filtrul IR Cut

Acest filtru IR Cut se află între lentila camerei și senzorul imaginii. El depistează lumina ambientală și o filtrează pe timpul zilei. La lăsarea întunericului, sistemul oprește filtrul pentru ca mai multă lumină să poată ajunge la senzorul de imagine al camere. Dacă acest filtru IR Cut nu există, lumina infraroșie extra poate decolora înregistrările și deteriora calitatea imaginilor captate pe timpul zilei.

  • Iluminarea puternică

Iluminarea puternică va optimiza vizibilitatea pe timpul nopții. Pentru aplicațiile de exterior, o cameră care produce iluminare pentru minim 30m este o alegere potrivită. De asemeni, este important ca iluminatorii IR să fie potriviți câmpului de vizibilitate. Trebuie ca raza de lumină să acopere întreaga suprafață captate de lentile. Dacă nu, unele zone ale imaginii vor rămâne întunecate.

  • Spoturi de lumină

Unele camere de supraveghere pe timp de noapte folosesc spoturi pentru a ilumina o zonă, ceea ce le permite să capteze imagini chiar în întuneric complet. Ele vor capta cu claritate tot ce este în câmpul vizual.

Camera supraveghere Rovision, ROVISION2MP22 este o cameră de tip bullet, care funcționează cu orice DVR minim de 1080N. Camera are rezoluție 2MP (1920x1080p) Full HD și lentilă fixă de 2.8mm ce asigură unghi vizual de 124.6° (diagonal), 106.4° (orizontal), 57.9° (vertical). Senzorul CMOS al camerei folosește circuite pozitive și negative și este apreciat pentru calități precum imunitatea la zgomot de imagine, consum redus de energie.

Camera vine echipată cu LED-uri IR pentru a capta imagini pe distanță de maxim 40m pe timpul nopții. Funcțiile de optimizare a calității imaginii prezente sunt, printre altele: BLC (corectează imaginea la expunere la lumină prea puternică sau prea slabă), HLC (reduce intensitatea luminilor la care poate fi expusă camera), DWDR (uniformizează sursa de lumină pentru a se identifica detaliile când sunt supuse la expunere prea mică sau prea mare a luminii). În plus,  camera are și filtru IR Cut pentru a filtra excesul de lumină. Filtrul ajută camera să transmită imagini de calitate superioară, în culori precise. Camera de supraveghere prezintă tehnologie Smart IR ce uniformizează luminozitatea în modul B/W (Black/White),  în condiții de luminozitate redusă. Ea poate fi utilizată la exterior, având indice de protecție IP67 și temperatură de funcționare între  -40° până la 60°C.

O altă opțiune la preț extrem de atractiv este Camera de supraveghere Hikvision Turbo HD Dome HWT-T120-P-28 2MP . Această cameră Turbo HD Dome are rezoluție HD de 1080p (2MP) și folosește tehnologia HDTVI-Turbo HD pentru a produce imagini clare, detaliate. Camera include senzor CMOS, lentilă fixă de 2.8mm și design-ul dome o recomandă la utilizarea la interior.

Datorită funcției EXIR Eyeball, camera de supraveghere poate vizualiza obiecte la distanțe de maxim 20m în condiții de iluminare redusă, iar funcția SMART IR îmbunătățește nivelul de iluminare pentru imagine clară, cu multe detalii. Camera are sensibilitate  de 0.01 Lux/F1.2 și include funcții de optimizare a calității imaginii precum DNR (reducerea zgomotului digital), comutare automată între modul Zi și Noapte.

Camere de supraveghere wireless

Camerele de supraveghere wireless sunt dispozitive care transmit semnale fără fir și nu folosesc cabluri clasice pentru conectare. Ele se pot utiliza la proprietăți rezidențiale, comerciale, instituții diverse și elimină nevoia unei infrastructuri complexe de cabluri.

Prin ce se caracterizează camerele de supraveghere wireless

Camerele de supraveghere wireless se caracterizează prin:

  • Transmisie fără fir

Camerele folosesc tehnologii precum Wi-Fi sau diverse protocoale de comunicare fără fir pentru transmisia datelor spre o stație de bază sau receptor.

  • Alimentarea

Unele camere de supraveghere wireless folosesc baterii, fiind mai ușor de instalat și mutat. Acestea vor funcționa chiar și în cazul unei căderi de tensiune la rețeaua comună. Ele sunt ideale acolo unde nu este disponibilă o sursă de curent electric. Sunt disponibile și camere de supraveghere wireless care necesită conectare la sursă continuă de curent.

  • Conectarea la rețea

Conectarea camerelor de supraveghere wireless se poate realiza la rețelele locale sau la internet. Ele permit accesarea imaginilor și controlul de la distanță de pe computer sau diverse dispozitive mobile.

  • Instalare facilă și scalare ușoară

Cum nu există cabluri, instalarea camerelor de supraveghere wireless este simplă și se poate realiza de către utilizatori fără experiență în domeniul rețelisticii. În plus, într-un sistem wireless pot fi adăugate oricând alte camere de supraveghere.

Note!

Chiar dacă denumirea este de wireless, cele mai multe camere de supraveghere wireless au nevoie de alimentare cu energie electrică pentru funcționare, ceea ce implică trasarea de cabluri. Transmisia datelor se va realiza, însă, fără fir, prin internet sau rețea locală (wireless).

Conectarea este mai puțin sigură la camerele de supraveghere wireless, ele fiind predispuse pierderii conexiunii (nu se vor putea accesa camerele dacă nu este Internet). Riscul atacurilor cibernetice este mai mare la camerele de supraveghere wireless, dar se pot întreprinde diverse măsuri pentru protejarea intimității.

Supravegherea casei poate fi realizată rapid și facil prin instalarea de camere precum Camera Supraveghere WIFI Tp-link, wireless Tapo C100 2MP audio bidirectional. În ciuda prețului redus, camera de supraveghere înregistrează imagini de calitate 1080p. Ea este dotată cu funcție Night Vision avansată, captând imagini în condiții de lumină slabă pe o distanță de maxim 9m.

Camera are funcție de detecție a mișcării, dar și de trimitere de notificare la depistarea evenimentelor suspecte. Pentru a intimida persoanele suspecte, camera poate declanșa efecte de lumină și sunet. Cu acest model este posibilă comunicarea audio bi-direcțională, ea având încorporate microfon și difuzor. Configurarea și gestionarea sunt facile, prin aplicația TP-Link Tapo, iar stocarea se realizează pe card microSD de 128GB.

Acolo unde aplicația de supraveghere este complexă, cu exigențe mari, se poate opta pentru Camera colorvu PT, 4 MP HIKVISION DS-2DE3A400BW-DE-W(F1)(T5). Camera mini IP are funcții de analiză video de detectare de persoane, mașini, alarmă optică și acustică. Rezoluția este de 4MP (2560×1440) la 30/25fps, compresiile suportate sunt  H.265+/H.265/H.264, iar lentila este de 4mm cu unghi vizualizare 88.7. Lumina albă caldă este până la 30m, camera putând furniza imagini color non-stop. Transmisia wireless este pentru distanță maximă de 50m, în câmp deschis.

Datorită funcțiilor, performanțelor, alarmelor optice și acustice la detecția de intrus în zona protejată, camera este o bună opțiune pentru protejarea perimetrală a spațiilor rezidențiale sau comerciale.  Printre funcțiile de analiză video (VCA) se numără: detecție față (5 fețe simultan), detecție intrus perimetru, trecere linie, eliminare alarme false mașină sau om, etc. Camera are microfon și speaker, asigurând comunicare audio bi-direcțională. Stocarea se poate realiza pe card Micro SD/SDHC/SDXC pana la 512 GB.

Camere de supraveghere pentru copii/bebeluși

Camerele de supraveghere pentru bebeluși sunt gândite  pentru monitorizarea și supravegherea copiilor mici, în special în timpul somnului lor sau atunci când sunt rămân singuri în cameră. Aceste camere sunt concepute pentru a ajuta părinții să urmărească starea bebelușului, fără să fie prezenți în cameră.

Ce caracteristici contează la camerele de supraveghere pentru bebeluși

Caracteristicile prezente la camerele de supraveghere pentru bebeluși și copii sunt:

  • Rezoluție pentru imagini de 1080p HD sau chiar 4K.
  • Funcții audio pentru comunicare audio bi-direcțională cu ajutorul cărora părinții pot comunica cu copilul, îl pot calma.
  • LED-uri infraroșii pentru vizibilitate în condiții de lumină redusă sau de întuneric complet. Astfel, copilul va fi supravegheat și pe timpul nopții fără să fie deranjat de lumină.
  • Conectivitate wireless, pentru ca instalarea să fie simplă, fără fire. Multe camere pentru supravegherea copiilor se conectează Wi-Fi, pentru ca părinții să acceseze fluxul video de la distanță de pe telefoane mobile, tablete, computere.
  • Funcții de orientare, înclinare și zoom (PTZ) de la distanță a camerei pentru a capta cât mai mult din câmpul vizual.
  • Senzori și alarme pentru detectarea mișcării sau a sunetelor. Sunt disponibile camere  de supraveghere ce pot trimite alarme sau alerte la detecția evenimentelor atipice.
  • Monitorizare de la distanță prin aplicații mobile sau platforme online.

O alegere inspirată și populară printre părinți pentru supravegherea bebelușilor este Camera supraveghere cube Ezviz CS-CV100-B1-31WPFR 720P IR 10m 2.8mm WIFI. Camera permite comunicare audio bi-direcțională, suportă detecție PIR și trimite notificări de tip push spre aplicația de mobil. Senzorul său este Progressive Scan CMOS 1/3″ progressive scan CMOS, rezoluția este HD 720p lentila de 2.8mm, iar vizualizarea pe timpul nopții este până la 10m. Camera este dotată cu filtru IR Cut și are funcții de optimizare a calității imaginii precum Digital WDR, 3D DNR.

Profilul camerei este discret și aceasta este ușor de amplasat și instalat, fiind o cameră de tip wireless. Stocarea se poate realiza pe card micro SD de maxim 128GB. Accesarea camerei se poate realiza de la distanță prin aplicație de mobil Ezviz pentru iOS și Android.  

Camera Supraveghere WIFI Tp-link, wireless Tapo C310 3MP audio bidirecțional este o altă alegere recomandată de specialiști. Camera înregistrează imagini la rezoluție de 3MP și funcționează cu rețele wireless sau prin cablu. Ea poate fi conectată la rețea prin cablu Ethernet sau wireless. Pe timpul nopții, camera captează imagini până la 30m, chiar dacă este întuneric. Camera de supraveghere detectează mișcări, trimite notificări la detecția mișcării și declanșează efecte de lumină și sunet.

Datorită microfonului și speaker-ului încorporate, camera asigură comunicare audio bi-direcțională. Stocarea se poate realiza pe card micro SD, până la 128GB la rezoluție 3MP. Camera de supraveghere este compatibilă cu Google Assistant și Amazon Alexa.

Camere de supraveghere rotative

Camerele de supraveghere rotative prezintă capacitatea de se roti în diverse direcții pentru a acoperi zone mai mari și pentru a urmări mișcările în timp real. Camerele rotative sunt cunoscute și sub denumirea de camere PTZ (Pan-tilt-zoom), respectiv:

  • Pan—camera se rotește orizontal, la unghi larg pentru a monitoriza toată zona din fața camerei
  • Tilt—camera se rotește vertical, pentru vedere la diverse înălțimi, monitorizând zona de sus sau de jos.
  • Zoom—funcția de zoom poate fi optică (se folosesc lentile pentru a apropia sau îndepărta imaginea fără a se pierde calitatea), iar zoom-ul digital folosește software pentru mărirea imaginii.

Întrucât este nevoie de mai puține camere pentru a acoperi zone mai mari, camerele de supraveghere rotative sunt mai convenabile ca preț decât cele fixe.

Ce funcții au cele mai bune camerele de supraveghere video rotative

Funcțiile prezente la cele mai bune camere de supraveghere rotative sunt:

  • Controlul la distanță cu ajutorul unui joystick, interfață software. Prin controlul de la distanță se poate orienta și focusa camera, conform nevoilor de la un moment dat.
  • Funcții de automatizare precum urmărirea obiectelor, a mișcării în anumite zone. Astfel, camera se va roti și urmări obiectele în mișcare fără să se intervină manual.
  • Pre-setări—se pot seta poziții predefinite pentru camere, astfel ca acestea să se rotească și să se încline la anumite locații, cu un singur clic. Funcția este extrem de utilă la supravegherea rapidă a unor zone specifice.
  • Acoperă zone mai mari decât camerele fixe
  • Au vizibilitate mai bună și flexibilitate, putând capta imagini detaliate pentru anumite zone și depista eventualele pericole.
  • Ajustarea este mai fină, putând găsi cea mai bună configurație pentru supravegherea zonei dorite.

Cu un preț atractiv pentru cei mai mulți utilizatori, Camera supraveghere IP Rotativa WIFI 5 Megapixeli Audio Bidirectional, Alarma, SD card este o bună alegere pentru numeroase aplicații rezidențiale sau chiar comerciale. Camera este dotată cu senzor CMOS, microfon și difuzor pentru comunicare audio bi-direcțională și oferă rezoluție 5MP pentru imagini. Captarea în condiții de iluminare redusă este eficientă datorită diodelor IR, cu rază de acțiune de 20m.

Camera de supraveghere folosește tehnologie de compresie H.265 și are unghi reglare orizontală 355, respectiv de reglare verticală de 90. Compatibilă cu aplicațiile Google Home, Amazon Alexa, Tuya, camera are funcții de detecție a mișcării, de alarmă și funcționează la temperaturi între -10 și 50grade Celsius.

O altă opțiune este Camera de supraveghere IP PTZ, tandemvu, darkfighter si colorvu, 4MP HIKVISION DS-2SE4C425MWG-E14F0, potrivită în scenariile complexe de supraveghere video. Dispozitivul include o cameră de tip bullet pentru imagine de ansamblu și o cameră PTZ pentru detalii. Rezoluția camerelor este de 4MP (2560×1440), iar tehnologia ColorVu de la camera fixă ajută la captarea de imagini de calitate în condiții de iluminare redusă până la 30m. Camera PTZ are tehnologie Darkfighter, captând imagini în lumină slabă până la 100m.

Lentila camerei fixe este de 2.8mm cu unghi de vizualizare de 96.1°, iar camera PTZ are lentilă de 4.8~120mm, fiind capabilă de zoom optic de 25X, Auto Focus, unghi de vizualizare de 55°~2.4°. Pentru compresia imaginilor se folosesc mai multe tehnologii: H.265+, H.265, H.264+, H.264, MJPEG pentru a ocupa cat mai puțin spațiu pe unitatea de stocare. Funcțiile de care este capabil dispozitivul sunt diverse: Detecție mișcare, detecție depășire linie, detecție intrare/ieșire perimetru, detecție intrus, captare faciala, etc. Camera se poate instala la exterior având clasă de protecție IP66 și se poate alimenta PoE.

Tendințe în securitate 2024

Blog Tendințe în securitate 2024

Tendințele în securitate în anul 2024 continuă progresele din ultimul deceniu, pe fondul dezvoltărilor din domeniul tehnologiei vizuale. Sistemele de supraveghere din zilele noastre nu se mai rezumă la înregistrarea unor imagini, ci au devenit instrumente esențiale pentru creșterea productivității în domeniul comercial, supravegherea celor dragi în locuințe, optimizarea proceselor industriale, etc.

Spre ce se îndreaptă supravegherea video în 2024?

Tendințele în supravegherea video în 2024 trebuie analizate pe mai multe planuri, de la evoluția calității imaginii și până la utilizarea 5G sau folosirea noului standard Wi-Fi7.

Calitate tot mai bună pentru imagini

Evoluția calității imaginii pare să nu se oprească, rezoluțiile camerelor de supraveghere fiind tot mai mari (4K, 8K), datorate și progreselor pentru senzorii de imagini. Aceștia au dimensiuni mai mari și tehnologii variate pentru optimizarea calității imaginilor. Camerele de supraveghere din 2024 au diverse tehnologii de procesare a imaginii (algoritmi de inteligență artificială pentru funcții mai avansate de recunoaștere), tehnologii de stabilizare a imaginii (stabilizare optică OIS și electronică EIS), funcții inteligente (detecția fețelor, detecția automată a evenimentelor, identificarea vehiculelor, etc), oferind calitate excelentă pentru imagini.

Înglobarea tot mai amplă a Inteligenței Artificiale (AI) și a analizei comportamentale

Integrarea AI în domeniul supravegherii video nu este o noutate, tehnologia devenind chiar un standard de operare în ultimii ani, mai ales datorită progreselor din domeniul AI. Prin integrarea AI devin posibile predicțiile de date, precum șansele de producere a unor evenimente. Analiza predictivă  bazată pe AI în supravegherea video presupune colectarea de informații video, analiza datelor exploratorii și modelarea situațiilor viitoare. Acestea sunt utile pentru infrastructura urbană, fabrici, centre de logistică, instituții medicale, spații de afaceri deoarece reduc costurile, îmbunătățesc calitatea serviciilor, securitatea și previn accidentele.

Spre exemplu, prin supravegherea video cu AI se pot stabili programe de completare a rafturilor cu mărfuri, prin analizarea traficului clienților în magazin. AI ajută, de asemeni, la determinarea celor mai congestionate momente în centrul orașelor pentru a diminua traficul sau pentru a decide când să se deschidă sau închidă benzi de circulație. Tot prin AI, se poate urmări respectarea protocoalelor de securitate precum: detecția alunecării și a căderilor, monitorizarea zonelor cu acces limitat, folosirea corectă a căștilor de protecție, etc.

Tehnologia AIoT—un standard tot mai răspândit

AIoT constituie o sinteză între Inteligența Artificială și Internetul Obiectelor (Internet of Things, IoT) și se referă la integrarea tehnologiilor de inteligență artificială cu dispozitivele interconectate la Internet. Astfel se obțin sisteme mai inteligente și mai eficiente.  Camerele de supraveghere se pot conecta la infrastructură IoT, iar datele pot fi procesate și analizate cu ajutorul AI (recunoaște fețe, obiecte, identifica diverse comportamente atipic).

Integrarea AIoT ajută la optimizarea folosirii resurselor—senzorii IoT oferă date de mediu (temperatură, umezeală) spre sistemele AI, putând regla parametrii camerelor de supraveghere. Sisteme AIoT vor trimite notificări și alerte mai inteligente și pot coordona răspunsuri automate. Totodată, ele cresc eficiența energetică a sistemelor de supraveghere (controlul automat al iluminării, spre exemplu), oferi analize în timp real pentru răspunsuri prompte la evenimente de securitate.

Utilizarea pe scară largă a serviciilor Cloud

Beneficiile serviciilor Cloud s-au evidențiat pe timpul pandemiei, când încrederea în Cloud a crescut enorm. Tot mai multe afaceri investesc în servicii bazate pe Cloud pentru a susține strategiile de supraveghere cu AI. Tehnologia Cloud este mai ușor de scalat în funcție de nevoi și nu presupune investiții inițiale majore. În plus, ea poate fi manageriată central mai ușor.

Un sistem de supraveghere video bazat pe Cloud (VSaaS—Video Surveillance as a Service) este ușor de integrat într-un sistem curent precum sisteme de control al accesului, detecția focului, managementul unei clădiri. Se constată o cerere tot mai mare de management de la distanță și diversificarea soluțiilor integrabile bazate pe Cloud. Supravegherea video poate fi controlată de oriunde din lume prin Cloud, chiar dacă operatorii  nu sunt prezenți fizic. Utilizatorii pot accesa imagini în timp real, dar și clipuri anterioare prin browser web sau aplicație mobilă.

Folosirea tot mai frecventă a tehnologiei 5G

Utilizarea tehnologiei 5G în sistemele de supraveghere este preferată mai ales pentru că aceasta suportă viteze de transfer de date mai mari, precum și lățime de bandă mai extinsă. Streaming-ul video cu rezoluție ridicată se realizează mai repede, fără întârzieri importante. Cu tehnologia 5G latența este redusă și se pot conecta simultan mai multe dispozitive la aceeași rețea (util acolo unde se folosesc mai multe tipuri de camere, senzori, dispozitive IoT).

Tehnologia 5G aduce flexibilitatea la implementarea sistemelor de supraveghere și elimină dependența de infrastructura cu cabluri. În plus, ea oferă suport pentru tehnologii avansate precum realitatea augmentată (AR) și realitatea virtuală (VR).

Apelarea la Wi-Fi7, un nou standard

Wi-Fi7 (sau IEEE 802.11be) aduce viteze mai mari, latență mai mică și performanțe mai bune pentru zonele congestionate. Wi-Fi& folosește algoritmi de criptare avansați pentru securizarea datelor, protejează de amenințările cibernetice și include protocoale optimizate de autentificare. Asemeni standardelor Wi-Fi anterioare, Wi-Fi7 este compatibil cu modelele anterioare, cele mai multe dispozitive putând să se conecteze la Wi-Fi7.

Banda pentru Wi-Fi este foarte lată (320mhz) și tehnologiile prezente sunt avansate (4096-QAM, Multi-RU si Multi-Link Operation) și cresc siguranța pentru rețea, reduc impactul interferențelor asupra conexiunii.

Extinderea funcțiilor de recunoaștere facială și a sistemelor biometrice

Camerele de supraveghere biometrice folosesc diverse tehnologii pentru a capta și analiza datele biometrice. Software-ul de recunoaștere facială este una dintre cele mai cunoscute tehnologii. Software-ul mapează caracteristici faciale de pe un video sau o imagine și apoi o compară cu informațiile din baza de date pentru a găsi fața potrivită. Astfel, se poate permite accesul într-o zonă restricționată doar persoanelor autorizate. Camera chiar poate genera alerte dacă se depistează fețe necunoscute în zone restricționate accesului.

O altă tehnologie care apare la camerele de supraveghere biometrice este scanarea irisului, camerele captând modelul unic al irisului unei persoane. Ulterior, informația este analizată în baza de date pentru a se identifica sau verifica identitatea persoanei. Scanarea de iris este mai precisă decât recunoașterea facială. Pentru acces securizat se pot folosi și amprentele digitale, scanarea palmelor chiar vocea. Sistemele biometrice pot folosi scanarea palmelor pentru monitorizarea prezenței în diverse locații.

Îmbinarea și integrarea Sistemelor de Securitate în Sistemele Smart House

În 2024 se așteaptă îmbinarea tot mai frecventă a diverselor sisteme de securitate, precum: sisteme de supraveghere video, alarme antiefracție, video interfon, diverse sisteme din cadrul Caselor Inteligente. Beneficiile acestor îmbinări și integrări sunt numeroase, de tipul: administrare centralizată, coordonare între dispozitivele inteligente și asistenții virtuali Google Home, Alexa, Apple Home. Supravegherea video devine mai simplă, mai complexă și mai eficientă.

Camerele de supraveghere pot fi incluse în sisteme de alarmă pentru a oferi alerte în timp real la detecția mișcărilor atipice, a efracțiilor, dar și cu iluminarea, încălzirea sau ventilația.

Diminuarea provocărilor privind confidențialitatea

Progresul tehnologiilor noi (Cloud, AI) are și o față mai puțin plăcută, legată de confidențialități. Datele personale colectate prin sistemele de supraveghere trebuie protejate, de aceea trebuie gândite și urmate politici solide de protejare a confidențialității.  Supravegherea video în 2024 nu poate exista fără a se implementa tehnologiile care dau control asupra informațiilor și fără a se respecta strict numeroasele reglementări privind confidențialitatea.

Extinderea sustenabilității

În 2024, producătorii europeni trebuie să răspundă mai prompt în ceea ce privește sustenabilitatea produselor. Industria supravegherii video nu constituie o excepție și trebuie ca procesele de producție să reducă impactul asupra mediului, să se diminueze reziduurile, să se folosească mai multe forme de energie. Fabrici care operează prin energia generată de panouri solare montate pe acoperișuri reprezintă soluții pentru sustenabilitatea industriei de supraveghere video.

Pe lângă procesul de fabricare, există un impact al camerelor cu un consum mai mic de energie. Vorbim aici de camerele de supraveghere cu tehnologii Low-Light care economisesc energie, fără ca să scadă calitatea imaginilor. Folosirea AI aduce, de asemeni, consum mai mic de lățime de bandă, de spațiu de stocare, ceea ce reduce și consumul de energie. Utilizarea de VMS (Video Management System) elimină nevoia unor servere separate pentru video și activează managementul de evenimente—ambele reduc consumul de energie al camerelor de supraveghere.

Securitatea rezidențială și comercială—care sunt tendințele pentru 2024

Securitatea rezidențială

Dezvoltarea camerelor de supraveghere IP și wireless fac instalarea și configurarea acestora mai simple ca niciodată. Conectivitatea wireless elimină nevoia cablării pentru date, ceea ce e un mare avantaj în spațiul rezidențial. Tehnologiile de recunoaștere facială, analiza avansată a imaginilor asigură identificarea și clasificarea obiectelor și a evenimentelor, iar clienții rezidențiali chiar pot primi alerte personalizate conform unor anumite evenimente.

În 2024, camerele de supraveghere au interfețe de utilizator intuitive, accesibile prin aplicații mobile și utilizatorii pot accesa ușor, de oriunde, fluxurile video în timp real și chiar înregistrările anterioare. Supravegherea video rezidențială se include în ecosisteme Smart Home și poate fi integrată cu asistenți vocali precum Google Assistant sau Alexa. Sistemele de alarmă și senzorii inteligenți sunt nelipsiți de la echipamentele de supraveghere, putând diferenția mișcarea provocată de vânt de mișcarea provocată de om sau de animale. Senzorii modernii pot depista și deschiderea ușilor, ferestrelor, fumul, apa, etc. Să nu uităm de serviciile de stocare în Cloud care oferă nu doar capacitate extinsă de stocare, ci și funcții avansate de analiză inteligentă a imaginilor.

Securitatea comercială și industrială

Supravegherea video în 2024 se va realiza, fie că este vorba de domeniul rezidențial, fie că este cel comercial, cu ajutorul AI. Detecția promptă a amenințărilor, crearea de soluții de supraveghere personalizate, conform nevoilor spațiilor sunt obiective fundamentale pentru supravegherii în 2024. Conectarea unor dispozitive total diferite (camerele de supraveghere cu casele de marcat, spre exemplu) duce supravegherea video la un nivel superior (se pot identifica și chiar preveni greșelile umane, fraudele). În plus, scade timpul de reacție în situațiile critice, acțiunile comerciale derulându-se mai fluent ca niciodată.

Ce progrese se anunță pentru 2024 de la producătorii de top

Este firesc ca cele mai importante progrese în 2024 să vină de la cei mai importanți producători de echipamente de supraveghere video: Hikvision, Dahua, Reolink, TP-Link, Ubiquiti. Soluțiile de supraveghere propuse de aceștia se bazează pe tehnologii tot mai avansate, sigure, dar și pe sustenabilitate—cele mai importante nevoi ale clienților din zilele noastre.

Hikvision—inovație și sustenabilitate

Hikvision nu se dezice de la statul de unul dintre cei mai importanți producători de echipamente de supraveghere video și oferă utilizatorilor o gamă nouă de produse multi-dimensionale AIoT, precum și tehnologii pentru lumină, radio, sunet. Printre acestea se află tehnologia ColorVu care îmbunătățește experiența de vizualizare nocturnă cu focusare ultra-precisă în condiții de iluminare redusă, tehnologia rada pentru măsurarea vitezelor vehiculelor și imagistica acustică (ce folosește undele de sunet pentru a detecta și vizualiza locația unei scurgeri). Alte aspecte unde se așteaptă noi progrese în 2024 sunt Învățare Automată,  Deep Market Insights, extinderea filosofiei sustenabile.

Dahua—progres prin AIoT, dar și sustenabilitate

Strategia Dahua Think# 2.0 contribuie la transformarea digitală a orașelor, fabricilor. Platforma IoT Digital Intelligence integrează tehnologii noi precum IoT Sensing, computing și networking, modele de bază vizuale, inteligență de date pentru a optimiza software-ul Dahua. Crește precizia și se generalizează algoritmii AI, se notează progrese remarcabile la capacitățile de cunoaștere vizuală, analiză independentă a diverselor scenarii, etc.

În cadrul strategiei Dahua Think# 2.0, se evidențiază importanța comunicării și conexiunii datelor video-centric în convergența “cloud, rețea, edge și terminal”. În acest sens, Dahua a creat Institutul de Cercetare pentru Comunicații Viitoare, dedicat efectuării de cercetări fundamentale în domeniul conexiunii inteligente a datelor video, pentru a se atinge obiectivul companiei de “Conexiune Completă”. Dahua a stabilit o fundație complet nouă pentru capacitatea de conexiune “3+N” pentru a oferi suport eficient pentru gestionarea eficientă a sistemelor digitale și funcționarea autonomă a sistemelor inteligente, promovând modernizarea comprehensivă inteligentă.

Reolink—progrese pentru supravegherea rezidențială

Reolink oferă utilizatorilo rezidențiali un nou produs, respectiv Reolink Duo3 poe—o cameră cu două lentile ce folosește algoritmul de asamblare a imaginilor pentru a capta două imagini de la două unghiuri diferite. Ulterior, cele două imagini sunt îmbinate pentru a produce o imagine panoramică cu distorsionare minimă.

În 2024, Reolink va dezvolta și extinde seria Argus, ce include camere fără fir (wireless), alimentate cu baterii (unele dintre ele chiar cu baterii solare), utilizabile la monitorizarea de interior sau exterior a rezidențelor. Fiind fără fir, aceste camere pot fi amplasate și mutate cu ușurință. Unele modele Reolink pot prezenta și rezoluții UHD16mp și funcții de urmărire avansată, pentru vizualizare optimizată.

TP-Link:  Produse noi Wi-Fi 7

TP-Link oferă utilizatorilor rezidențiali, dar și comerciali produse noi Wi-Fi7, inclusiv routere și sisteme mesh. Printre ele sunt Archer BE900 (un router Wi-Fi quad-band), Deco BE33000 (un sistem Mesh Wi-Fi7 Quad-Band). Dispozitivele TP-Link de tip Wi-Fi7 se evidențiază prin capacitatea mare de transfer, viteza tot mai mare de transmisie, reducerea latenței. În plus, ele vin cu opțiuni Tr-Band precum routerele BE800 și BE85, care asigură conectivitate optimizată.

Ubiquiti: lansare wifi 7

Ubiquiti lansează platforma Wi-Fi7, care se evidențiază prin scalabilitate și capacitatea de a oferi experiențe similare celor cu cablu. Pentru prima oară, se vor putea atinge viteze Wi-Fi excepționale, predictibilitate în același timp. Aceste performanțe sunt posibile tehnologiilor radio rezistente la interferențe, combinate cu un suport extrem de vast 6ghz. Conceput special pentru aplicațiile profesionale, U7 Pro este ideal acolo unde este nevoie de serviciu Wi-Fi în cadrul unor medii de mari dimensiuni. Se pot conecta mai mult de 300 de dispozitive, iar alimentarea se realizează prin PoE+.

Dacă sunteți interesat de supraveghere video, 2024 este anul în care să faceți primul pas. Echipamentele sunt mai complexe ca niciodată, dar mai simplu de navigat, mai sigure și accesibile (cele mai multe dintre ele) de oriunde v-ați afla în lume!